Miss Universe a respins invitația grupării de gherilă FARC la negocierile de pace cu guvernul din Columbia
Miss Universe, columbianca Paulina Vega, a respins invitația celui mai mare grup rebel al țării sale, FARC, de a fi prezentă la negocierile de pace cu guvernul columbian, ce au loc în Cuba.
Paulina Vega, care nu a mai vizitat țara sa natală de când a fost aleasă Miss Universe, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că invitația gherilei nu e „relevantă”.
„Nu m-am întâlnit cu FARC”, a spus regina frumuseții într-un interviu acordat presei în Bogota.
„Dacă ar fi fost util, aș fi plecat, dar fiind vorba doar de faptul că ar fi trebuit să discut cu ei pentru ca aceștia să-mi spună cum merg lucrurile, nu cred că este relevant”, a explicat Vega.
După încoronarea ei din luna ianuarie – care a trezit mare mândrie în Columbia – Vega a spus unui ziar columbian că ar fi dispusă să meargă la Havana, dacă pacea va fi semnată.
Ulterior, a fost invitată de către gruparea de gherilă FARC pentru a asista la negocierile de pace care sunt în curs de desfășurare între grupul rebel și guvernul columbian încă din noiembrie, anul 2012.
Sursa: Columbia Reports, AFP
Comentariile portalului
Aradul e sat fără câini! A se înțelege conducători! Totul e pentru voturi : spatii cedate da'moca pe zeci de ani unor culte,terenuri la fel, lucră (...)
TOTUSI. CAND REUSITI SA PUNETI MACAZE AUTOMATE ???
Acest repetent notoriu trebuie să stea în pușcărie pentru toate câte am făcut nu să planteze rudele și prietenii din copilărie La conducerea Aradului că (...)