joi, 25 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Mircea Pricăjan la Cărturești. Dialog cu Cosmin Leucuța despre romanul „Murmur”

    de Special Arad | 11 aprilie 2023, 1:34 PM | Cultură

    0

    Miercuri, 12 aprilie, de la ora 18:00, Cărturești Arad (Atrium Mall, etaj 1) va găzdui lansarea romanului „Murmur”, publicat recent în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani” a Editurii Humanitas, și dialogul pe care Mircea Pricăjan, autorul romanului, îl va purta cu Cosmin Leucuța.

    „Romanul lui Mircea Pricăjan pune în discuție ideea memoriei înșelătoare, a amintirii care mistifică în aceeași măsură în care pare să și explice corespondențele dintre un trecut aluvionar și un prezent continuu și haotic. Prin rememorare, totul devine poveste, iar din acest murmur al unui timp uitat și retrăit cresc, pe nesimțite, destinele mărunte ale celor nu întotdeauna dispuși să accepte istoria mare, rostogolitoare, anihilantă“ — DAN-LIVIU BOERIU.

    „O dimensiune specifică întregii proze scrise de Mircea Pricăjan e vizibilă în Murmur: recuperarea unor spații ale purității, în încercarea de a conferi un minim contur preajmei, se transformă mereu într-o anxioasă melancolie. Aparenta inocență a amintirilor aduce cu sine barbarii aproape cristaline, memoria nemaireprezentând nici suport și nici refugiu. Cartea e o demonstrație că nimic nu poate fi mai deformant, mai parazitar decât propria memorie“ — MIRON BETEG.

    MIRCEA PRICĂJAN s-a născut pe 2 septembrie 1980, la Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal. A debutat în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele „În umbra deasă a realității” (Editura Universității din Oradea, 2002), „Calitatea luminii” (Polirom, 2016), „Pumn-de-Fier” (Polirom, 2018) și volumul de proză scurtă „Perseidele” (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare online, deopotrivă în română și engleză, iar în anul 2012 a fondat Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. În intervalul 2003–2020 a fost redactor la revista de cultură Familia, iar în anul 2021 a devenit redactor-șef al aceleiași publicații.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.