La primul interviu în calitate de candidat la prezidențiale, Mircea Geoană i-a urat sănătate Regelui Mihai I





Mircea Geoană a avut miercuri seara primul interviu în calitate de candidat oficial la prezidențiale, dar nu s-a remarcat prin promisiuni, ci prin bâlbe. Fostul secretar general adjunct al NATO i-a urat „multă sănătate” Regelui Mihai I, care a murit acum șapte ani, notează adevărul.ro.
„Mă întorc la ceea ce spunea Regele Mihai în 2011, când a făcut 90 de ani, Dumnezeu să-i dea sănătate, am fost și în Senat când a avut ultimul discurs. A avut un discurs foarte important și a spus: «Țara are nevoie de cârmuitori drepți și pricepuți». Astăzi România nu are cârmuitori nici drepți și nici pricepuți”, a spus Geoană în momentul în care era intervievat miercuri seara la știrile ProTV.
Regele Mihai I a ținut discursul la care se referea Mircea Geoană în anul 2011, la Parlamentul României, cu ocazia împlinirii a vârstei de 90 de ani, însă, defunctul Rege a murit șase ani mai târziu, în 2017.
La scurt timp după difuzarea emisiunii, Mircea Geoană a scris pe Facebook un mesaj de scuze, în care explică faptul că regretă greșeala pe care a făcut-o, și explicând gafa sa ca o „greșeală de exprimare”.
Citește și: O persoană a ajuns la spital după un accident pe autostrada A1, aproape de vama Nădlac
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?