Ministrul Grindeanu, despre stadiul proiectului de modernizare a căii ferate Caransebeș – Arad
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre începerea lucrărilor la modernizarea Gării de Nord din Timișoara, care va începe în această lună, și despre modernizarea căii ferate Caransebeș – Arad, care este momentan în faza de licitație pentru lucrări.
Modernizarea căii ferate Caransebeş – Arad este unul dintre proiectele CFR cuprinse în finanțarea prin PNRR pe Regiunea Vest, iar Grindeanu a explicat că acest lucru va fi realizat în patru tronsoane, de la Caransebeş la Arad, fiecare cu câte o licitație separată.
„Prima dintre ele este spre finalizare, probabil în cursul acestei luni se va semna şi contractul, celelalte două în lunile următoare de vară, vor fi încheiat şi semnate contractele de execuţie. Foarte important, finanţarea pe această cale ferată modernizată este asigurată prin PNRR. Licitaţiile sunt în diverse stadii, dar în aceste luni se vor încheia toate patru”, a spus ministrul Grindeanu, potrivit pressalert.ro.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)