Ministrul de Finanțe explică împrumutul de trei miliarde de euro al României de pe piața internațională





Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a spus la Digi24 că împrumutul de 3 miliarde de euro de pe piețele internaționale a fost „un succes” și că demonstrează că România se bucură de încredere pe termen lung.
„Sunt un pic dezamăgit de felul în care se poartă discuțiile în spațiul public, de persoane care nu sunt informate și se speculează”, a spus Eugen Teodorovici la Jurnalul de Seară.
El a răspuns criticilor deputatului PNL Răzvan Prișcă, potrivit căruia acest împrumut a fost făcut fără transparență.
„Știți ce înseamnă, ca ministru de Finanțe, să ieși cu o zi-două înainte și să spui că vrei să te împrumuți cu suma x? Orice țară are o procedură foarte clară când vrea să iasă pe piețele exerne, pentru că în momentul ăla prețul crește”, a spus Teodorovici.
„S-a ajuns la 8,7 miliarde de euro dorință de a împrumuta România, asta înseamnă că se bucură de încredere. Am avut de unde să alegem, a fost suprasubscriere”, a adăugat el.
Ministrul a spus că Guvernul României a decis să se împrumute în primul trimestru pentru anul curent, iar apoi, în cazul unor costuri joase, se poate împrumuta pentru anul următor.
„Ceea ce azi am luat din piață ne ajută să avem finanțare pentru cel puțin 6 luni. Într-o posibilă situație incomodă pe plan internațional ne asigură nouă stabilitate. Faptul că există interes pentru titluri de stat în euro înseamnă că există încredere pe termen lung”, a mai spus Eugen Teodorovici.
sursa: digi24
Comentariile portalului
UDMR = partid proeuropean, valori europene etc. Nu mai corespunde acum cu descrierea ?
..aceste "absorbante"Libresse,ale primăriei....c.m.c.ă.c.a.t. și c.c.m.m....c.m..cm....c..nu vor dispărea niciodată,prin ele se cheltuie (...)
Deci vreo 7 mii abonati,plus bilete...stadionul v-a fi plin la orice meci.Ar trebui sa atacam play-off si o cupa europeana!sa nu mai auzim aia 150-200 de fraeri (...)