Ministrul Apărării Naţionale, în vizită la Arad: „Am stabilit să cedăm Cetatea și să construim în altă parte o cazarmă”

    de Special Arad | 21 ianuarie 2022, 9:58 PM | Administraţie

    0

    (foto: Primăria Arad)

    Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a efectuat vineri, 21 ianuarie 2022, o vizită la Arad. Aceasta a început în Cetatea Aradului unde s-a întâlnit cu militarii Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” Arad și cu reprezentanții administrației locale. Subiectul central al întâlnirii a fost deblocarea situației privind trecerea Cetății Aradului din patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale în cel al municipalităţii. Discuțiile au continuat apoi la sediul Primăriei.

    Ministrul Apărării se declară optimist în ceea ce privește găsirea unui final fericit pentru ceea ce a numit „o poveste fără sfârșit”.

    Am stabilit împreună cu domnul general Petrescu să cedăm întru totul Cetatea și să construim în altă parte o cazarmă care să corespundă nevoilor noastre prezente. Avem de altfel un protocol cu Primăria Arad, în baza căruia municipalitatea arădeană trebuie să investească în unitatea militară din Gai. În ceea ce privește Cetatea Aradului este clar că va fi nevoie de o sumă foarte mare de bani pentru a o reabilita. Primăria a identificat surse de finanțare europene, dar sunt convins că și Guvernul României va investi în acest obiectiv, care este un monument rar”, a declarat Ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

    Între timp municipalitatea arădeană a alocat în bugetul din acest an fondurile necesare pentru documentațiile care mai trebuie elaborate. Primăria are în plan reabilitarea porților 1 și 2, a unui pavilion, reabilitarea Bisericii Franciscane și transformarea platoului în zonă pietonală.

    Sunt convins că împreună, cu Ministerul Apărării și Guvernul României vom reuși să avem o cetate frumoasă, iar armata o unitate militară corespunzătoare, astfel încât toată lumea să fie mulțumită. În ultimele săptămâni am făcut progrese mari, iar în viitoarele luni se vor vedea rezultatele”, a afirmat primarul Călin Bibarț, la finele întâlnirii cu Ministrul Apărării.

     

     

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.