sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ministerul Finanțelor estimează creșterea cu 40% a veniturilor, în urma majorării taxelor pentru jocurile de noroc

    de - | 13 iulie 2022, 8:26 PM | Naţional

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    O influenţă pozitivă asupra creşterii veniturilor colectate la bugetul de stat de până la 40% se estimează în urma majorării taxelor specifice activităţilor din domeniul jocurilor de noroc, potrivit notei de fundamentare a Ordonanţei privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, publicată miercuri pe site-ul Ministerului Finanţelor.

    „Referitor la propunerea de modificarea a cuantumului taxelor specifice activităţilor din domeniul jocurilor de noroc, de precizat este faptul că prin creşterea nivelului acestora conform celor de mai jos, se estimează o influenţă pozitivă asupra creşterii veniturilor colectate la bugetul de stat de până la 40%. Astfel, pentru restul anului 2022 şi anul 2023 se estimează ca veniturile colectate la bugetul de stat să crească cu suma de 530,4 milioane lei, exclusiv veniturile din amenzi contravenţionale”, se menţionează în Ordonanţa privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

    Conform documentului, 98,8% din taxele percepute pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, taxa de acces, precum şi din alte taxe prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă se constituie venit la bugetul de stat, iar 1% din aceste taxe se constituie ca venit al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi 0,2% ca venit al Comitetului Naţional Paralimpic.

    Citește mai mult pe Agerpres.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter și Instagram!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.