Mike Tyson, implicat într-un scandal. Acesta a bătut un pasager care stătea în spatele lui în avion





Mike Tyson (55 de ani) a călcat din nou pe bec și a fost implicat într-un scandal de proporții, în timp ce se afla într-un avion care efectua un zbor comercial pe ruta San Francisco – Florida. Fostul campion al categoriei grele din box a fost agasat constant de un fan, iar în cele din urmă a cedat. Ce a urmat? O serie de pumni a lui Tyson, ca în vremurile sale de glorie.
Tyson a fost pasager într-un zbor comercial pe ruta San Francisco – Florida, iar din momentul în care a urcat în avion a fost asaltat de fani. Însă, unul a fost mai insistent ca toți.
Un tânăr care avea loc fix în spatele lui Tyson l-a abordat pe legendarul boxer și, inițial, nimic nu anunța vreun scandal. Tyson l-a salutat pe fan, a schimbat câteva vorbe cu el și chiar au făcut o poză împreună. Însă, tânărul din spatele lui Tyson a avut cu totul alte intenții. Parcă în mod intenționat, acesta a continuat să îl agaseze pe Tyson timp de minute bune și, în cele din urmă, fostul pugilist a cedat nervos.
Tyson s-a ridicat de pe scaun, s-a întors și l-a luat la o serie bună de pumni pe tânărul din spatele său, ca în vremurile bune.
Din fericire, mai multe persoane din avion au intervenit și au reușit să îl calmeze pe Mike Tyson. Totuși, brutalitatea cu care a lovit i-a cauzat câteva traumatisme serioase victimei.
Sursă PlaySport
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!