marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Mii de petarde și artificii, confiscate de polițiști. Acestea erau vândute de trei persoane, în Ineu

    de Special Arad | 21 decembrie 2021, 12:46 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat. La data de 20 decembrie a.c., polițiștii orașului Ineu au identificat anumite persoane din localitățile Ineu, Mocrea și Chereluș care ar deține la domiciliu, fără drept, mai multe articole pirotehnice. Din cercetări, a reieșit faptul că, două femei de 46 și 50 de ani din localitățile Ineu și Chereluș, și un bărbat de 59 de ani, din Mocrea, ar fi comercializat pe parcursul lunii decembrie, la sediile unor societăți comerciale din orașul Ineu, mai multe articole pirotehnice.

    Polițiștii au ridicat și indisponibilizat de la domiciliile acestora un număr total de 5.619 articole pirotehnice (artificii,petarde), în vederea continuării cercetărilor. În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, cerectările fiind continuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea luări măsurilor legale care se impun.

    RECOMANDĂRI PENTRU FOLOSIREA MATERIALELOR PIROTHNICE

    Utilizarea şi folosirea necorespunzătoare a produselor pe bază de amestecuri pirotehnice s-a soldat cu incidente urmate de autoaccidentarea persoanelor care le-au folosit, cât şi a celor aflate în raza de acţiune. Pentru prevenirea unor eventuale situaţii de urgenţă generate de folosirea acestor obiecte şi minimalizării incidentelor cu urmări grave, reamintim tuturor cetăţenilor câteva măsuri specifice.

    Articolele pirotehnice din clasa I, care sunt permise comercializării de societățile comerciale autorizate, sunt steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliţi pocnitori de Crăciun şi pentru petreceri, focuri, chibrituri şi beţişoare bengale, șerpi, minipocnitori cu confetti, granule scânteietoare.

    Sunt interzise cu desăvârșire orice obiecte care produc zgomot!!! (exemplu: petardele).

    CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE ARTICOLELE PIROTEHNICE DE DIVERTISMENT ?

    • Comercializarea acestora se face numai persoanelor cu vârsta peste 16 ani;
    • Distanţa de securitate în timpul folosinţei dintre utilizator şi obiectul pirotehnic, trebuie să fie de cel puţin 1 m;
    • Nivelul maxim de zgomot nu trebuie să depăşească 120 dB sau un nivel de zgomot echivalent;
    • Categoria 1 NU trebuie să cuprindă petarde, baterii de petarde, petarde luminoase şi baterii de petarde luminoase;
    • Pocnitorile din Categoria 1 NU pot să conţină mai mult de 2,5 mg de fulminat de argint;
    • Citiți cu atenție informațiile de pe ambalaj!

    SE INTERZICE :

    FOLOSIREA ARTICOLELOR PIROTEHNICE ÎN URMĂTOARELE SITUAȚII:
    • Între orele 24:00 si 6:00, cu excepția perioadelor autorizate, precum și a evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
    • la o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri;
    • la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațile electrice de înaltă tensiune, locuri de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, instalații de gaze;
    • la o distanță mai mică decât cea prevazută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
    • în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
    • pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
    • la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

    Așadar, pentru sărbători de iarnă liniștite, alături de familie, fără vizite la spital din cauza articolelor pirotehnice, evitați folosirea acestora și/sau persoanele care le utilizează. Dacă alegeți divertismentul cu materiale pirotehnice, achiziționați-le din surse autorizate și folosiți-le cu respectarea regulilor.

    LEGEA NR. 126/1995 PRIVIND REGIMUL MATERIILOR EXPLOZIVE, CU MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE ULTERIOARE

    Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an:

    • Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept;
    • Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege;
    • Comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate numai de către pirotehnicieni.

    Constituie contravenţii și se sancționează cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei:

    • Nerespectarea privind obţinerea acordului pentru jocul de artificii
    • Utilizarea articolelor pirotehnice din ctg.1 şi P1 în situaţiile interzise
    • Comercializarea obiectelor pirotehnice către persoane care nu au împlinit vârsta de 16 ani

    În cazul tulburării ordinii publice prin folosirea excesivă a obiectelor pirotehnice care provoacă zgomot se vor aplica şi prevederile art. 2 pct. 25 din Legea nr.61/1991 (amendă de la 200 RON la 1.000 RON).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.