joi, 9 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Mihalcea continuă la UTA! „Vom continua încă un an împreună”, spune el după ultima discuție cu Meszar

    de Lucian Dănilă | 15 mai 2026, 2:48 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Adrian Mihalcea continuă la UTA. El a făcut acest anunț în conferința de presă din această după amiază, conferință care precede meciul pe care gruparea arădeană îl dispută luni seara pe terenul Unirii Slobozia.

    A predat cheile locuinței în care a fost cazat și și-a făcut bagajele pentru a pleca. Apoi a anunțat mai multe persoane din club că nu va mai continua la Arad și că meciul de la Slobozia va fi ultimul pentru el ca antrenor la UTA. A declarat în presă că nu este fericit și că starea sa de spirit este de mult timp așa. Și totuși, după o ultimă discuție cu Alexandru Meszar a decis să rămână.

    „Am avut o discuție cu domnul Meszar și au fost lucruri care, nu vorbim de garanții, vorbim lucruri pentru îmbunătățirea sau menținerea acestui nivel în limitele posibile ale echipei. Mi-a promis că va face tot ceea ce depinde de dânsul și a făcut, cel puțin pentru a reuși să mă convingă. Vom continua și anul viitor”, a declarat Mihalcea, conform Sport Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.