vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Mihai Leu suferă de cancer! E Raliul Aradului în pericol?

    de Lucian Dănilă | 13 ianuarie 2015, 8:55 PM | Sport

    0

    Fostul campion mondial de box, dar și campion național de raliuri, Mihai Leu, a primit o veste cruntă din partea medicilor. Acesta a descoperit, de curând, că este bolnav de o formă de cancer rară. Mai exact, tumora care s-a dezvoltat destul de mult a apărut în zona rectului.

    „A fost operat acum câteva zile  de profesorul Irinel Popescu. Din păcate, da, suferă de un cancer la rect. Nu știu cum evoluează tratamentul post-operator, dar am aflat că a fost o tumoră destul de mare! Nu este de glumă cu ce are el, sper să se recupereze”, a citat spynews o sursă de la Spitalul Fundeni.

    În vârstă de 47 de ani, Mihai Leu a devenit celebru ca pugilist, fiind campion mondial WBO la semimijlocie în 1997. S-a retras din boxul profesionist fără a cunoaște gustul înfrângerii. După ce a renunțat la box a început apoi să concureze ca pilot de raliu, unde a devenit campion național în 2003. În ultimii ani, Mihai Leu a devenit organizatorul Raliului Aradului Atrium Mall. În funcție de starea de sănătate a lui Mihai Leu, Raliul Aradului ar putea avea de suferit, cunoscută fiind implicarea sa în acest eveniment în ultimii ani. Raliul Aradului urmează să se desfășoare în perioada 7-9 mai la Arad și în zona Nadăș-Bârzava.

    „Am început un tratament. Ce să zic: o să fac o perioadă tratamentul ăsta. Totul a decurs bine, şi operaţia, am fost la încă un control, e totul în regulă”, a declarat  Mihai Leu pentru cancan.ro.

    „Astăzi are loc în Germania înmormântarea antrenorului meu, Fritz Sdunek. Din motive de sănătate, nu pot fi prezent la înmormântare. Cu el am devenit campion al Germaniei și campion mondial! Adio, Fritz!”, a postat Mihai Leu în urma cu câteva zile pe contul său de Facebook.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.