sâmbãtã, 4 mai, 2024

Special Arad Logo

    Mihai Fifor: „PNL a început campania murdară, răspândind mizerii electorale la adresa PSD” (P)

    de - | 11 noiembrie 2016, 8:08 AM | Electoral

    0

    COMUNICAT. „PNL a lansat aseară,  un atac murdar, fără precedent, la adresa PSD, cu doar câteva ore înainte de începerea campaniei electorale.Este vorba despre difuzarea ilegală a unui flyer prin tot oraşul care conţine numeroase calomnii la adresa partidului nostru.Fiţuica fără nume ( dar se înţelege foarte bine de unde provine),  care a fost răspândită peste tot cuprinde minciuni sfruntate, care nu au nicio legătură cu realitatea.Ca exemplu, se vorbeşte în acest text fără noimă, despre administraţia PSD, care a blocat activitatea CET,  deşi se ştie foarte bine cine conduce oraşul de ani de zile. Liberalii, care se ascund în spatele acestor minciuni, acuză partidul nostru că s-ar fi opus funcţionării CET!

    Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns! Toată lumea ştie cum administraţia PDL-Falcă a distrus, sistematic, de ani de zile, sistemul de termoficare al oraşului nostru.Cine s-a aflat de ani de zile la conducerea CET? Cine sunt cei care sunt au hotărât de ani de zile soarta CET? Cine a căpuşat de ani de zile societatea CET? Cine sunt cei din gaşca lui Falcă, din reţeaua infracţională a PNL, care şi-au bătut joc de arădeni, în fiecare an? Vă aduc aminte că, la fiecare început de iarnă, oamenii tremură de teamă că nu vor avea căldură în casă. De ce? Pentru că CET este în faliment de ani buni, iar soarta acestei societăţi este una  cunoscută: insolvenţă. DE ce? Din cauza corupţiei şi incompetenţei administraţiei Falcă.Toate aceste mizerii lansate de liberali, cu câteva ore înainte de campania electorală, demonstrează disperarea impostorilor din partidul lui Falcă.Asta pentru că, acum când sunt în faţă dumneavoastră, arădenii nu au certitudinea că vor avea căldură în casă, iarna această.O iarnă lungă, care va fi resimţită, pe pielea noastră, pe banii noştri, din cauza minciunilor şi hoţiilor primarului Gheorghe Falcă.În loc să fie preocupată de soarta arădenilor, administraţia Falcă vine cu calomnii la adresa PSD, crezând că arădenii vor da votul PNL, la alegerile parlamentare.

    Cea mai ordinară minciună avansată este posibilitatea ca Aradul să piardă o finanțare de 9,4 milioane de franci elvețieni, pentru că PSD n-a vrut să voteze preluarea ilegală a rețelelor de la CET.Se spune în flututrașii cu pricina, că cei din Primăria Arad, de la PDL, bineînțeles, s-au zbătut pentru aceste fonduri și, iată, PSD le bagă bețe-n roate. Nimic mai fals, dar deja suntem obișnuiți cu minciunile clanului Falcă, care încearcă să-și mascheze incompetența, aruncând vina pe altcineva.Cele 9,4 milioane de franci sunt atrași la Arad în urma unui acord încheiat între Ambasada Elveției și Guvernul Ponta, prin Ministerul Finantelor Publice (MFP) și MDRAP. Finanțarea pentru Primăria Arad a fost semnată în 16 iulie 2015, de către reprezentanții ministerelor și primărie, când guvernul era condus de Victor Ponta.  

    Vreau să va aduc aminte că PSD a fost mereu preocupat să rezolve situaţia de la CET şi a venit cu propuneri concrete pentru a salva situaţia dezastruoasă a acestei societăţi aflate în subordinea primăriei.Pe noi nu ne interesează politizarea acestui subiect, noi nu vrem să ne batem joc de soarta şi viaţă arădenilor.Noi vream căldură în casa fiecărui cetăţean din acest oraş.Noi suntem responsabili, ducem o politică onestă faţă de arădeni.

    Dar nici nu putem tolera aceste atacuri mârşave care vin din partea liberalilor.De aceea, vom face plângere la Poliţie pentru a demara  cercetări în privinţa modului în care au fost distribuite aceste flyere şi cine le-a distribuit. Cineva trebuie să răspundă pentru aceste calomnii. Noi dorim o campanie electorală curate bazată pe bun simt şi respect reciproc.”, afirmă senatorul Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD.

     

    Biroul de presă al PSD Arad

    Comandat de PSD ARAD. Executat de PROFESSIONAL WEBDESIGN  SRL-D.  Cod Unic de Identificare Atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea Mandatarului Financiar: 11160007​

    NOTĂ: Prezentul comunicat de presă reprezintă un spațiu publicitar pe perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, ca un bonus pentru un banner publicitar, prin intermediul cărora formațiunile politice doresc să se promoveze și să evidențieze anumite aspecte. Redacția Special Arad nu își asumă conținutul comunicatului de față!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.