Migranții forțează, în continuare, granițele. Câte încercări de trecere ilegală a frontierei au avut loc de la aderarea României la Spațiul Schengen





Sindicatul Europol transmite că de la începutul anului 2025, odată cu aderarea României la Spațiul Schengen cu frontiera terestră, conform datelor statistice ale Poliției de Frontieră Române, au fost înregistrate peste 100 de încercări de trecere ilegală a frontierei.
Astfel, potrivit sursei citate: -43 de cetățeni străini de origine arabă au fost depistați la frontiera cu Ungaria, zona de competență a SPF Nădlac, încercând să ajungă în Europa de Vest;
-53 de cetățeni străini de origine arabă au fost depiststați la frontiera cu Bulgaria, zona Calafat, încercând să intre fraudulos în România, aceștia fiind transportați în camioane care se deplasau pe ruta Bulgaria-Ungaria;
-5 cetățeni străini de origine arabă au fost depiststați la frontiera cu Bulgaria, zona localității Giurgiu, încercând să intre fraudulos în România, aceștia fiind transportați în automarfare care se deplasau pe ruta Bulgaria-Ungaria sau Turcia-Austria;
-11 cetățeni străini de origine arabă au fost depistați la frontiera cu Serbia, zona localității Simian.
„Chiar dacă România a devenit stat membru Schengen cu drepturi depline, iar controalele din zona de competența a frontierei interne de la sud si vest sunt aleatorii, e nevoie de o continuare a luptei împotriva migrației ilegale, practic, împotriva infracționalității transfrontaliere în ansamblu, polițiștii de frontieră având un rol determinant în eradicarea acestui fenomen”, punctează Sindicatul Europol.
Citește și: ISU Arad: 7 incendii de vegetație uscată și 36 de solicitări SMURD în 24 de ore
Comentariile portalului
și-au dat mâna fanarioții cu șTrumphii, poate îi deranja că în 1919 nu se jucau nici măcar cu trenulețe de jucărie când la Arad se (...)
CE FAIN: TRENUL TRECE SI PRIN CARACAL CU ACEASTA OCAZIE SE POATE VIZITA SI FABRICA DE VAGOANE ARAD DE LA CARACAL CE FAIN
Da, Clubul Sportiv Baschet Arad este același cu echipa cunoscută anterior sub denumirea FCC ICIM Arad. De-a lungul timpului, echipa de baschet feminin din Arad a trecut prin mai (...)