Migranți aflați în Centrul de la Horia, îndepărtați din țară de polițiștii de imigrări





Polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad au desfășurat sâmbătă, 27 ianuarie, o misiune de îndepărtare sub escortă, până la punctul de trecere a frontierei, pentru 14 străini împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României. Migranții au intrat legal în România, în scop de angajare, însă la scurt timp au fost prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Este vorba despre cetățeni din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt și Pakistan, pe numele acestora fiind instituită – la ieșirea din România – măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani.
„La data de 27 ianuarie, polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad au desfășurat o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 14 străini, toți bărbați. Dintre aceștia 7 sunt din Bangladesh, patru din Sri Lanka, 2 din Egipt și unul din Pakistan.
Persoanele în cauză au intrat legal în România în perioada noiembrie – decembrie a anului 2023, în scop de angajare în muncă, iar la scurt timp după intrarea în țară au fost depistate de polițiștii de frontieră în trecere ilegală a frontierei de stat. După depistare au fost predate polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru dispunerea de măsuri de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul țării noastre.
La finalizarea procedurilor, străinii au fost escortați până la Aeroportul Internațional Cluj unde au fost îmbarcați pe curse comerciale către țările de origine.
Acțiunea polițiștilor de imigrări a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.
La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, au transmis reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări.
Citește și: 17 migranți din Bangladesh, cazați la Centrul din Horia, îndepărtați de pe teritoriul României
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)