vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    116 migranți prinși în ultimele 24 de ore la frontiera Nădlac II

    de Special Arad | 23 mai 2023, 12:32 PM | Știri Arad

    0

    foto: Poliția de Frontieră

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, în total, 116 cetăţeni din diverse state afro-asiatice care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în cinci mijloace de transport, respectiv pe jos. Șoferii mijloacelor de transport sunt cercetaţi pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

    În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, trei cetățeni turci și un român, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia și România. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse bunuri – aluminiu, piese metalice și mobilier – pentru societăți comerciale din Germania, Ungaria și Marea Britanie.

    Astfel, în urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre bunurile transportate, precum și în cabina unui cap tractor, în total, 100 de cetăţeni străini, doar într-un singur transport fiind descoperite 47 de persoane.

    Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni români, în calitate de șoferi ai unui autocar înmatriculat în România, care circula pe ruta România-Spania. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în spațiul destinat dormitorului de la cala autocarului și al toaletei, șase cetăţeni străini.

    Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, în cadrul desfășurării acțiunilor specifice de supraveghere a frontierei, la aproximativ 10 metri de linia de frontieră, zece persoane care se deplasau pe jos.

    „În toate cazurile, persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state afro-asiatice – Pakistan, Algeria, Maroc, Irak, Bangladesh, Turcia, Sri Lanka – ce intenționau să ajungă în mod fraudulos în diverse state din vestul Europei. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru șoferii mijloacelor de transport, iar cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

    Citește și: 93 de migranți depistați la graniţa cu Ungaria. Într-un singur camion au fost descoperite 52 de persoane

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.