28 de migranți ascunși în două camioane, depistați la frontierele Nădlac II și Vărșand





28 de migranți provenind din Siria, Irak și Guineea au încercat să treacă ilegal frontiera – din România în Ungaria – ascunși în două camioane ce transportau piese auto, respectiv capace de toaletă și porțelan, ambele automarfare având Germania ca destinație. Cetățenii străini au fost depistați în urma controalelor de frontieră.
„La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Șoferul automarfarului transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese auto pe ruta Turcia – Germania. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, printre bunurile transportate, 27 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria și Irak ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat”, a transmis Poliția de Frontieră.
Totodată, la frontiera Vărșand, polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar, ce transporta capace de toaletă și porțelan din Bulgaria în Germania. În urma controlului a fost descoperită, în semiremorcă, printre bunurile transportate, o persoană de sex masculin. În cadrul verificărilor s-a stabilit că este vorba despre un cetățean din Guineea.
În cele două cazuri, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări pentru infracțiunile de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport.
Foto: Poliția de Frontieră
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)