Microbuz răsturnat pe autostrada Arad-Timișoara după ce unul din pneuri ar fi explodat





Un microbuz s-a răsturnat pe autostrada A1, sens de mers Arad spre Timișoara, în această seară, după ce, se pare, unul din pneurile autovehiculului ar fi explodat. În urma exploziei, microbuzul s-a răsturnat pe autostradă.
Evenimentul rutier s-a soldat cu trei victime de sex masculin. Acestea au fost preluate de două autospeciale SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Arad și transportate la spital.
„Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și două echipaje SMURD, dintre care unul Terapie Intensivă Mobilă. Intervenția este în dinamică”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad. Potrivit acestora, pompierii arădeni au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
UPDATE
Despre evenimentul rutier, IPJ Arad precizează următoarele: „În seara zilei de 10 aprilie, în jurul orei 18,45, în circumstanțe care urmează a fi stabilite din cercetări, pe autostrada A1 Deva-Nădlac, la km. 532, calea 2, a avut loc un accident rutier. Din primele cercetări, în eveniment a fost implicată o autoutilitară transport marfă de 3,5 tone, care s-a răsturnat pe o parte. În urma accidentului, trei bărbați din județul Prahova, de 43 și 47 de ani, au fost transportați la spital, având răni ușoare, din primele observații. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că soferul, de 47 de ani, nu consumase alcool. Circulația s-a desfășurat pe o bandă. Polițiștii Biroului Poliția Autostrada A1 Deva-Nădlac continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este