Meteo: Două zile cu ploi, polei, ninsori și intensificări ale vântului
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo pentru perioada 5 decembrie, ora 22:00 – 7 decembrie, ora 18:00, ce va afecta mare parte a țării.
Potrivit ANM „în intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. Vor predomina ploile, însă în noaptea de joi spre vineri (5 spre 6 decembrie) și în dimineața zilei de vineri, în nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și în Moldova, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat se va depune polei.
La munte vor predomina ninsorile și mai ales în Munții Banatului, Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură se va depune strat de zăpadă în general de până la 10…15 cm. Se vor acumula cantități de precipitații local de 10…15 l/mp, iar îndeosebi la munte și în sud-vest, pe arii restrânse, peste 20 l/mp. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40…60 km/h”.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM transmite că va actualiza mesajul prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).
Citește și: Restricții în centrul Aradului de Sf. Nicolae


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)