duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Meteo 14 august – 11 septembrie: temperaturi mai ridicate decât cele normale

    de - | 13 august 2023, 6:58 PM | Naţional

    0

    Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale în următoarele patru săptămâni în aproape toate regiunile ţării, iar precipitaţiile vor fi deficitare doar pe parcursul săptămânii viitoare, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 14 august – 11 septembrie 2023.

    Astfel, în săptămâna 14 -21 august, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării, iar regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

    În săptămâna 21 – 28 august, temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

    Potrivit ANM, în săptămâna 28 august – 4 septembrie 2023, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

    Mediile valorilor termice se vor situa în săptămâna 4 – 11 septembrie peste cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări, în timp ce precipitaţiile vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toată ţara.

    Sursa: Știri pe surse

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.