Medalii câștigate pe covorul gimnasticii aerobice de reprezentanți ai cluburilor arădene CS Universitatea și CS Municipal





Pe 5 şi 6 noiembrie, la Istanbul, gimnaşti juniori din România, Turcia, Bulgaria şi Ungaria s-au întrecut pentru medalii la Echipe, Individual (masculin şi feminin), Perechi mixte, Trio şi Grup, la Balcaniadă. S-a concurat la 3 categorii de vârstă: 9-11 ani, 12-14 ani şi 15-17 ani.
România a înscris în competiţie 41 de sportivi, componenţi ai lotului de juniori (Mara Dragomir, Raisa Alexe, Melissa Fărcuţa, Larisa Suiu, Raluca Bocşer, Mădălin Boldea, Vlăduţ Popa, Alexandru Berbece) şi ai cluburilor C.S. UNEFS Bucureşti, ACS Academia de Gimnastică Laura Cristache, CSG Gimnis Iaşi, ACS Honey Bears, CS Farul/ CSM Constanţa.
După prima zi de concurs s-au stabilit atât gimnaştii calificaţi în finale, cât şi echipele medaliate. România a câştigat de două argintul: la categoria 9-11 ani şi la 15-17 ani.
În finale, tricolorii au urcat pe podium la toate cele 3 categorii de vârstă. La Juniori (15-17 ani), Vlăduț Popa, legitimat la CS Universitatea Arad, a câștigat 3 medalii: aur la Trio, cu Mădalin Boldea și Alexandru Berbece, legitimat la CS Municipal Arad, bronz la Individual masculin și la Grup, cu Mădălin Boldea, Raisa Alexe, Raluca Bocșer și Larisa Suiu.
Alexandru Berbece a cucerit medalia de aur la proba de trio, categoria juniori, alături de Vlăduț Popa și Mădălin Boldea, iar colegal sa de la CSM Arad, Melissa Fărcuța a luat locul patru tot la proba de trio, categoria junioare, cu Larisa Suiu și Raisa Alexe. Ambii sportivi au obținut și ei medalia de argint în concursul pe echipe, cu naționala României.
Cei mai prolifici au fost copiii de la 9-11 ani, care au obținut 7 medalii: una de aur la Trio (Denisa Ciubota, Daria Budeanu Zup și Ioana Pașniciuc), 3 de argint (la Individual Masculin, Perechi Mixte și Grup) și 3 de bronz (Individual feminin, Individual masculin și Perechi mixte).
Gimnaștii înscriși la categoria 12-14 ani au câștigat o medalie de argint (la Individual feminin) și două de bronz (la Trio și Grup).
Comentariile portalului
Poate ii explica Piticul Pinocchio.
Opinia mea e ca acel text poate fi considerat adevarat poem doar de iubitorii acesti gen de voma literara si acestia cu toate ca nu sunt putini sunt totusi minoritari (...)
Ce fapte mărețe au descoperit, de ce nu se ating de politicieni care fac zilnic trafic de influenta pentru a și face cale spre alegeri, șefi de instituț (...)