Meciurile din Premier League vor fi difuzate în România pe Eurosport, în exclusivitate, până în 2019





Grupul Eurosport a semnat un contract cu Premier League privind drepturile de transmisie în Romania, în exclusivitate, a primei ligi din campionatul englez de fotbal, până în anul 2019, potrivit unui anunţ făcut, joi, la Bucureşti, de Peter Hutton, CEO al Eurosport, relatează Mediafax.
Peter Hutton, chief executive officer (CEO) al Eurosport, a spus că Eurosport a dorit ca publicul din România să poată vedea cele mai importante competiţii de fotbal din lume.
Astfel, Peter Hutton a anunţat că Eurosport a achiziţionat drepturile de difuzare, în exclusivitate pentru România, pentru următorii trei ani, ale Premier League.
„Suntem foarte mândri să anunţăm că avem drepturile exclusive pentru România pentru următorii trei ani ale Premier League. Este o înţelegere pe care am făcut-o în mod specific pentru România (…) Ştim cât de mult este interesat publicul din România de acest campionat (…) Vrem ca publicul din România să poată să vadă cele mai importante competiţii de fotbal”, a spus Peter Hutton.
Acesta nu a dezvăluit valoarea financiară implicată de această achiziţie, însă a spus că a fost „foarte costisitoare”. „Drepturile sportive sunt foarte scumpe”, a mai spus Hutton.
Cu acest prilej, Peter Hutton este prezent pentru prima dată în România după ce compania Discovery Communications a preluat grupul Eurosport, potrivit Mediafax.
„Vom aduce cele mai bune competiţii sportive în România”, a spus, la rândul său, Victoria Davies, Vice President, Country Manager pentru Discovery, Europa Centrală şi de Est, prezentă la conferinţa de presă.
Aceasta a mai spus că Discovery a făcut investiţii importante în Eurosport şi a rebranduit televiziunile acestui grup. „Investiţiile şi rebrandingul au avut scopul de a duce Eurosport la un alt nivel”, a mai spus Victoria Davies.
La rândul său, Peter Hutton a spus că investiţiile în Eurosport vor continua. „A fost un an grozav, dar este doar începutul pentru Eurosport”, a mai spus acesta.
Discovery Communications este lider mondial pe segmentul televiziunilor cu plată, care ajunge la aproape 3 miliarde de abonaţi, în peste 220 de ţări şi teritorii. De peste 30 de ani, Discovery le oferă oamenilor posibilitatea de a-şi satisface curiozitatea prin intermediul brandurilor sale globale de televiziune, în frunte cu Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Investigation Discovery, Turbo/Velocity şi OWN: Oprah Winfrey Network.
Discovery controlează Eurosport, liderul pan-regional în conţinut sportiv din Europa, Asia Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)