Meciul Hermannstadt – UTA va fi reprogramat! Ziua de sâmbătă a fost declarată zi de doliu național





UTA ar fi trebuit să joace sâmbătă de la ora 17:00 meciul din etapa a 6-a din play-out cu Hermannstadt Sibiu. Spunem „ar fi trebuit” pentru că între timp Guvernul României a decretat ziua de sâmbătă 26 aprilie, zi de doliu național.
Guvernul va adopta o hotărâre prin care în România să fie decretată zi de doliu național sâmbătă, atunci când vor avea loc funeraliile papei Francisc, potrivit Digi24.
Zilele de doliu în România sunt stabilite prin hotărâri de Guvern și în acestea autoritățile publice și instituţiile sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României, conform legislației în vigoare.
Posturile naţionale de radio şi televiziune, cât şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programele, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate, mai prevede legislația din țara noastră.
Astfel, așa cum s-a întâmplat ieri în Italia când toate evenimentele sportive au fost amânate, așa și meciul Hermannstadt – UTA urmează a fi reprogramat.
Sicriul cu trupul papei se află, acum, în capela reședinței Santa Marta, unde Francisc a locuit în perioada papalității sale de 12 ani.
Miercuri, sicriul va fi expus în Bazilica papală Sfântul Petru din Vatican pentru un rămas bun public care va dura trei zile. Spre deosebire de mulți predecesori, suveranul pontif nu va fi înmormântat în cripta Bazilicii Sfântul Petru, ci în Bazilica Sfânta Maria Majoră din Roma.
La funeralii vor participa lideri din toată lumea, înainte de conclavul care va avea luna viitoare pentru alegerea unui nou lider al Bisericii Romano-Catolice.
Guvernul italian a decretat cinci zile de doliu național în cinstea papei Francisc. În Argentina, țara de origine a papei Francisc, au fost decretate șapte zile de doliu național.
Sute de fani ai echipei UTA intenționează să își susțină echipa în jocul de la Sibiu. În urmă cu doi ani, nu mai puțin de 1.200 de arădeni au umplut peluza noii arene din Sibiu.
Comentariile portalului
Dacă încercați să fiți amuzant, nu sunteți. Dacă vorbiți serios, chiar sunteți amuzant.
Va mirati? Bufonul agent imobiliar a ajuns la putere...
Dar voi nu vedeți ca răspundeți la un mesaj fals? Și la un email inexistent? Nu faceți o mica verificare sa vedeti cine postează aici?