Măsuri pentru fluidizarea traficului pentru automarfare la graniţa cu Ungaria, după ridicarea restricţiilor





Ca urmare a faptului că, în data de 23.10.2019,traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat pe teritoriul Ungariei, deoarece a fost declarată zi de sărbătoare naţională în ţara vecină, în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei pe sensul de ieşire din ţară la graniţa comună, ceea ce a determinat o creştere a timpului de asteptare pentru acest tip de mijloace de transport.
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Poliția de Frontieră menţionează faptul că, la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare.
De la ridicarea restricțiilor (începând din data de 23.10.2019, ora 23.00, ora României), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad şi Bihor, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de 5.300 automarfare, din care aproximativ 3.000 numai pe sensul de ieşire din ţară.
Timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar de polițiștii de frontieră români se păstrează în media de 2-3 minute/camion.
La această oră (ora 13:00), traficul autocamioanelor este intens doar la Punctul de Trecere a Frontierei pe autostradă, timpul de așteptare rdicându-se la 180 minute.
A fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nădlac II sunt deschise patru fluxuri de control, la P.T.F. Borş trei, iar la P.T.F. Vărşand două fluxuri.
Traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.
Recomandări:
Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.