Mascații au descins în forță pe Mărului! Salvări și poliție în alertă în toiul nopții
Știri Arad. A fost o noapte mai specială pentru forțele de ordine din Arad. Un apel la numărul de urgență 112 a făcut ca echipaje ale poliției din Arad, salvări și trupe de mascați să descindă în forță pe Mărului, strada cu care – cel puțin polițiștii – sunt destul de bine familiarizați din cauza problemelor…
Acum nu a fost vorba de vreun scandal între clanuri, ci de un incident domestic care se putea încheia cum se poate mai rău, cu o crimă. Unui bărbat de 51 de ani, am spune noi fără toate țiglele pe casă, i s-a pus pata pe concubina lui cu 25 de ani mai tânără și a înjunghiat-o de zece (10!) ori din gelozie. Noroc că niciuna dintre cele zece înjunghieri adevărate nu au reușit să producă minunea – parafrazându-l pe Chilian – astfel că femeia a scăpat cu viață, dar în stare gravă.
În jurul orei 23 a fost transportată la Spitalul Clinic Județean din Arad pentru a i se salva viața. Până în acest moment, femeia de 26 de ani e în viață, dar am aflat că două dintre înțepături puteau fi fatale.
Pentru că fratele femeii a avut tupeul să își apere sora, concubinul acesteia, beligerant și gelos, l-a înțepat și pe el. Nu s-a soldat cu urmări grave…
Mascații au avut puțin de alergat. Concubinul gelos a luat-o la sănătoasa pe câmp, dar nefiind pus la punct cu pregătirea fizică a fost prins din urmă de pluton și dus la secția de poliție. S-a ales cu 39 de zile de arest preventiv.
E obișnuit însă. Când spuneam că nu e cu toate țiglele pe casă aveam puțintică dreptate. Omul a mai excutat opt (8) ani de închisoare pentru viol și incest. A fost condamnat la 11, dar a executat 8, între 2002 și 2010. Acum îl mai așteaptă ceva ani prin celule, fiind încadrat la tentativă de omor.
FOTO: romaniapress.ro – arhiva













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)