luni, 21 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Marș de susținere a familiei Bodnariu, sâmbătă la Arad

    de - | 13 ianuarie 2016, 2:37 PM | Știri Arad

    5

    Sâmbătă, în Piața Avram Iancu, începând cu ora 11:00, este planificată desfășurarea unui marș împotriva abuzurilor Barnevernet (instituția protecției copilului din Norvegia) și în semn de solidaritate cu familia Marius și Ruth Bodnariu, familie a căror 5 copii au fost luați abuziv de către statul norvegian. Evenimentul se organizează la inițiativa Asociaţiei „Renaşterea” cu sprijinul confesiunilor creștine din Arad.

    „Până la această oră nu sunt clare și explicabile câteva aspecte privind procedura de separare a celor 5 copii. Ne deranjează forța extremă și abuzivă a Barnevernet, luarea copiilor în lipsa unor evidențe de abuz fizic sau psihic. Suntem profund indignaţi de faptul că mama nu-și poate alăpta bebelușul decât de două ori pe săptămână şi de faptul că se fac presiuni asupra mamei (Ruth) să declare că tatăl (Marius) este abuziv cu ea. Sunt inacceptabile amenințările la adresa lui Marius să nu facă public cazul, cu ameninţările că dacă o va face riscă să nu-și mai vadă copiii niciodată.

    Astfel de metode și atitudini ne determină să acuzăm Barnevernet, implicit statul norvegian de lipsă de transparență, de amenințări și intimidări asupra familiei, asupra avocaților care se implică în aceste cazuri (unii dintre ei rămânând fără licență), de tentative de mușamalizare.

    Prin acest protest aducem în fața opiniei publice abuzurile care se petrec în Norvegia, țară considerată model de civilizație. Cazul de față nu este singular, Norvegia având mai multe conflicte diplomatice de aceași natură cu Lituania, Polonia, Slovenia, Turcia, Brazilia, India, Rusia, Cehia.

    De asemenea, prin acest protest suntem solidari cu familia Marius și Ruth Bodnariu, susținând cauza lor până la o rezolvare favorabilă. Denunțăm acțiunile abuzive, iraționale și inumane față de o familie normală, creștină. În același timp vrem să atragem atenția tuturor românilor care vizitează Norvegia împreună cu copiii, că se expun pericolului de a li se confisca copiii în baza unor motive banale care în alte țări civilizate nu sunt de natură să pericliteze sănătatea fizică și psihică a copiiilor”, se arată în comunicatul trimis de Asociația Renașterea.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Stai sa inteleg…Noi sa manifestam in Romania pentru o lege valabila si necontestata de catre norvegieni? Adica ei respecta legea la ei in tara si noi vrem sa schimbam legile in tara lor?

      Si asta doar pentru ca niste pocaiti si-au batut copiii?
      Pai cu copii romani minori din Arad care cersesc pe la intersectii la noi nu facem nimic?

      +4 voturi
      +1
      -1
      • Inainte sa te ambalezi rumega ce citesti, sa iti explic:
        Respectivi copii cand au fost luati de la familie nu au avut cetatenie romana ! Au primit cetatenie in sitem de urgenta dupa ce sau inflamat pocaitii ca sint masa mare de votanti (sic)

        Pe sistemul asta putem sa facem manifestatii si ca nu ne convine legea din Burkina Faso, timp avem ca doar nu muncim, mergem la biserica si facem ce ne zice pastorul.

        +3 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.