Încetinitorul de particule – Manechin Pis la President, Bibi la Trei Insule





Și în timp ce în lume clocotește, via X, Tesla și alte cele, noua ordine mondială, la noi, aici în Omega Mureșului, e liniște și pace. E chiar plăcut, ar zice cei invitați la chefurile regulate și de pe acum tradiționale ale șefului cel mare sau la rondurile de zi, seară și seara târziu ale omului care nu a văzut vulpea sau vulpile din Grădiște. Sau te pomenești că o fi fost un vulpoi adevărat.
Ultimul rond a lui Bibi, cel în care întâiul om al orașului a verificat starea lucrărilor de la podul care duce la Trei Insule, s-a desfășurat chiar în ziua în care întâiul om al județului, plus Bruscles, își sărbătorea, de pe acum tradițional, ziua de naștere la President. Poate așa se explică absența omului nr.1 al orașului de la chermeza ținută în onoarea omului nr.1 al județului. Și Bruscles.
Desigur, explicația este la îndemână chiar dacă motivele pot fi foarte diferite, relațiile dintre primii oameni sunt mereu și peste tot deosebit de încurcate și misterioase, ajunge să ne gândim la noua situație mondială, acolo unde nu știm mai nimic despre ce crede Trump despre Putin și invers, asta să nu mai vorbim de Elon Musk, omul despre care nici nu ai cum să îți formezi o idee cât de cât normală.
Revenind aici, la Arad, în simplitatea noastră seculară, să remarcăm că Gheorghe Falcă joacă tare, chiar la rupere, în fond, liberal fiind, a optat de mult, împreună cu Ponta, Simion și Georgescu, pentru Trump și oligarhia din spatele acestuia, așa încât chefurile sale din ianuarie de ziua de naștere se potrivesc perfect acestui context. Fără să intrăm în amănunte prea sofisticate – mai nou, ca să ai succes, trebuie să vii cu idei simple de genul Hașdoio nu este apă – ar trebui să înțelegem că a venit, mai precis a revenit peste tot în lume, nu doar în România sau la Arad, vremea noilor îmbogățiți, nimic deosebit, e problema ta intimă și personală dacă nu îți convine.
Ei, oligarhii, plutocrații – de noii îmbogățiți vorbim – îți oferă o șansă: poți să te bagi, să te pui la dispoziția lor, administrația este în continuă creștere, ți se oferă un loc de muncă fără muncă, dar cu ceva bani dacă îți ții gura. Sau când o deschizi și începi să cânți cântece de petrecere patriotice. Eventual pui like-uri cu nemiluita după postările lor, indiferent despre ce este vorba.
Și ce dacă ștrandul este o bătaie de joc, iar pescarii se duc cu mașina la baza pasarelei? Nicio problemă, pescuitul este un sport care nu deranjează, la fel și vânătoarea. Normal, în pădure, la Romsilva, acolo unde o primă de pensionare face cât un săru’ mâna la Elon Musk, dar din care poți lua costumația pentru tine și familie pentru cel puțin cinci zile de naștere. Adică, cinci ani n-ai treabă.
Ianuarie este o lună cu dichis, multă lume se naște în Ianuarie, până și Isus, dacă trecem la stil vechi de socotire a timpului, tot în Ianuarie s-ar naște. Fără să mai vorbim de Geniul Carpaților – da, asta este, Elon Musk a a cam întârziat, noi am inventat personajul său cam de multișor -, de Ceaușescu vorbim, normal, cel care își sărbătorea ziua în 26 Ianuarie. Chiar dacă nu avea eleganța familiei Falcă și se dădea în stambă de fiecare dată, creând momente la care doar Elena avea voie să râdă. Și copiii, desigur.
Fără să mai vorbim de faptul că Ceaușescu stătea la București, la Bruxelles se ducea doar în vizită, iar de simbolul orașului, numit Menneken Pis, copilașul cela care face pipi în centrul orașului, habar nu avea. Și chiar dacă știa de el, nu dădea doi bani, nu de alta, dar oligarhii, mai ales când ajung la dictatură, nu au umor, râd doar atunci când reușesc să le-o tragă prostănacilor care îi aplaudă și le cântă osanale.
De aceea este un pic cam neobișnuit că al nostru de aici, din Arad, este europarlamentar liberal, trăiește și muncește pe bani buni la Bruxelles, orașul simpaticului băiețaș care face pipi. Nu pe noi, așa cum cred cei care îl imită pe Musk, ci așa, de distracție, să se bucure lumea.
Și chiar dacă în Olanda s-a furat coiful de la Coțofenești, noi mergem înainte, olandezii să își vadă de treburile lor, să nu se dea mari și tari în UE, exact așa cum le-a spus Musk și nemților să nu uite de unde au plecat după ce Hitler și ai lui au luat-o în moacă.
Mergem mai departe cu cei născuți în ianuarie, schimbăm tonul, trecem la lucruri importante și de valoare, la oameni necunoscuți celor care aplaudă înjurăturile mascate ale oligarhilor.
În ianuarie, cu câteva zile înainte de 20, când făcea 79, a murit David Lynch, autorul multor filme incomparabile, cunoscut pentru cei mulți pentru serialul de televiziune Twin Peaks. Unul dintre primele seriale pe care cei de aici, tocmai scăpați de Ceaușescu și comunism, l-am văzut în timp real, prin anii 1990-91. David Lynch, spre deosebire de cei de care am vorbit până acum, va rămâne în memoria și istoria culturii universale tocmai pentru modul unic și inconfundabil în care a prezentat relațiile dintre oameni, respectiv relațiile de putere care decid modul în care trăiește, gândește și simte o societate.
Să ne luăm rămas bun de la cel care a inventat pentru noi o lume de neuitat tocmai pentru a ne ajuta să înțelegem lumea în care trăim cu o scurtă scenetă simbol pentru filmografia sa.
Citește și:
Comentariile portalului
==PENSII SPECIALE = SCARBA MI E = MERCENARI LA STAPANIRE ==OM FARA MESTESUG --FARA DUMNEZEU == VORBA VECHE DIN BANAT ==
In afara de baloane si acadele, vor depune o coroana comemorativa la "Crucea Martirilor Unirii 1918-1919" ridicata in memoria celor 90 de aradeni ucisi de trupele comuniste ale lui Bela Kun .
Va fi dublu pedepsit fiindca a *agresat* si rusoaice!