Trupul unei măicuțe a fost găsit carbonizat în urma incendiului din această dimineață de la Mănăstirea Bistrița
Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață la Mănăstirea Bistrița, afectând grav clădirea chiliilor și mobilizând un amplu dispozitiv de intervenție. Flăcările s-au extins rapid pe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați, fiind necesare mai bine de cinci ore pentru ca pompierii să reușească localizarea incendiului, notează agerpres.ro.
În timpul intervenției, echipele de salvatori au descoperit trupul carbonizat al unei femei în mansarda construcției. Potrivit primelor informații, victima ar fi una dintre măicuțele care locuiau în incinta mănăstirii.
La operațiunile de stingere au participat aproximativ 100 de pompieri militari din trei județe – Vâlcea, Gorj și Argeș – care au acționat cu 19 autospeciale. Intervenția a fost coordonată de reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea.
Deși incendiul a provocat distrugeri semnificative clădirii afectate, pompierii au reușit să împiedice extinderea focului la celelalte construcții din complexul monahal situat în comuna Costești.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită în urma unei anchete.
Citește și:
Tensiuni majore în Golful Persic! Iranul amenință că va distruge tot în Strâmtoarea Ormuz după negocierile eșuate cu SUA
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)