joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Magistrala nepăsării – Cum au ajuns trenurile București – Timișoara să facă mai mult decât în 1939

    de Special Arad | 12 decembrie 2020, 9:11 AM | Naţional

    0

    Între București și Timișoara trenurile fac 10 ore pe 533 km, ceea ce este extrem de rău, fiindcă trenurile din 1939 erau mai rapide. O modernizare serioasă nu a mai fost făcută de 25 de ani și probabil vor mai trece două – trei decenii până când trenurile vor reveni la timpii din 1996. O modernizare „ca la carte” ar costa 4 miliarde de euro și ar fi mare nevoie de ea, fiindcă sunt destule porțiuni unde trenurile sunt limitate la 30 km/h și unde s-au petrecut multe accidente. Mai jos puteți citi despre istoria magistralei M900, despre vremurile când trenul era mai rapid ca mașina și despre prezentul extrem de lent.

    Pe câteva magistrale vitezele au crescut în ultimii 10 ani, exemple fiind cea spre Constanța și spre Suceava, în timp ce în Ardeal se fac lucrări de reabilitare și încep să se vadă, timid, rezultatele.

    Nicio altă magistrală nu s-a degradat în 25 de ani mai mult decât M900 București – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara, iar cele mai rapide trenuri fac aproape 10 ore, cu 3 ore mai mult decât cu mașina și cu peste 3 ore mai mult decât trenurile Intercity din anii 90′. Cu mașina, drumul durează cam 7 ore, trenul fiind în prezent extrem de lent.

    Cât făcea cel mai rapid tren București – Timișoara în diverși ani
    1900: Peste 13 ore
    1932: 10 ore și 40 de minute
    1939: 9 ore și 17 minute
    1960: 8 ore și 23 de minute
    1971: 7 ore și 25 de minute
    1978: 7 ore și 10 minute
    1989: 7 ore și 50 de minute
    1994: 7 ore și 18 minute
    1996: 6 ore și 28 minute
    1998: 6 ore și 25 de minute
    2005: 7 ore și 24 minute
    2008: 7 ore și 38 de minute
    2014: 8 ore și 30 de minute
    2020: 9 ore și 46 de minute

    Citește continuarea pe Hotnews.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.