Mabea: „După un an sau șase luni nu poți face o echipă să meargă”





Mabea a fost rezervă la meciul cu CFR Cluj, iar la pauză l-a înlocuit pe Dussaut. Nu a adus plusul pe care-l dorea Rednic sau fanii arădeni, dar cel mai probabil el va fi titularizat la partida de mâine de la ora 15:00 dintre Petrolul și UTA.
Tot rezervă a fost și în jocul de la Iași, iar acum spune că Rednic, adică „coach” cum i se adresează jucătorii, l-a menajat. „Am discutat acum două etape cu coach, eram cam obosit și a decis să mă menajeze. Acum nu știu cum va face echipa, este decizia lui dacă mă va titulariza sau nu și o voi respecta. Eu sunt pregătit să joc dacă mă bagă în teren. Am jucat cu o echipă bună etapa trecută, am făcut o a doua repriză slabă, nu ne-am concentrat suficient și se întâmplă și lucruri din astea. Ăsta e fotbalul, acum ne gândim la următorul meci, cel cu Petrolul”, spune Mabea.
El și-a adus aminte că victoria cu Petrolul din turul campionatului a fost prima pentru UTA pe propria arenă în actualul sezon. „Îmi amintesc că i-am bătut aici, a fost prima noastră victorie pe teren propriu în acest campionat, dar acum va fi un alt meci. Au și un alt antrenor, eu am auzit de Adrian Mutu fotbalistul, un atacant bun, un marcator, dar ca antrenor nu știu cum este. Petrolul e o echipă bună, dar avem nevoie să câștigăm acest meci”, a continuat fundașul Bătrânei Doamne.
„Am venit aici să joc și să ajut această echipă, sunt fericit la UTA, depinde de club sau Coach dacă voi rămâne și din vară. Trebuie să rămânem împreună aceiași jucători, pentru că, din punctul meu de vedere, după un an sau 6 luni nu poți face o echipă să meargă așa cum ne-am dori cu toții, ci e nevoie de timp. Campionatul din România e bun, sunt jucători valoroși la fiecare echipă, chiar îmi place. Și noi suntem o echipă bună, doar că avem jucători accidentați acum. O s-o luăm meci cu meci, nu cred că vom avea probleme să rămânem în Liga 1”, a încheiat fotbalistul.
Citește și:
Comentariile portalului
Măcar știu o treabă, asta e părerea DVS despre mine. Eu, despre Dumneavoastră nu am nicio părere. De fapt nu existați, nu aveți nici nume, (...)
Lajos Notaros sau ENola_Nivelul comentatorului este acela pe care il meritati ! Esta iandmisibil ca dumneavoastra sa batjocoriti numele unor persoane , nume dobandit de la parinti si nu obtinut de (...)
Bran Vasile, dacă tot ameninți, măcar spune cine-s destinatarii. Că doar n-ai comentat doar dintr-un impuls... poetic