Deși sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” necesită deja cu disperare o renovare totală, privind strict scena în seara zilei de miercuri, 22 mai, publicul arădean putea avea impresia incredibilă că a ajuns la un spectacol de Broadway sau de Royal Court Theatre, ori (măcar) că o instituție teatrală mai mare din România și-a adus tot arsenalul scenic și artistic la Arad. Nu a fost nici una, nici alta. A fost noul spectacol al teatrului arădean, „Luntrașul” (The Ferryman), de Jez Butterworth, în regia lui Horia Suru, o premieră nu doar pentru Arad, ci pentru toată România, fiind o piesă pusă în scenă pentru prima oară în țară și anunțată drept un „spectacol-eveniment”. Cu siguranță, nu a fost o exagerare.

După o perioadă îndelungată, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” a oferit arădenilor un nou spectacol realmente clasic. Nu într-un sens antic, bineînțeles, dar plasabil la o distanță considerabilă de alura contemporan-minimală a spectacolelor curente din programul teatrului arădean. Este o situație „win-win” pentru teatrul care tindea, în ultimul timp, să rămână „clasic” doar cu numele și pentru publicul care încă mai este avid (și) de astfel de spectacole minuțioase, lipsite de artificii complementare și de nevoia antrenării imaginației pentru întregirea tabloului general.

Amploarea spectacolului „Luntrașul” s-a remarcat în primul și în primul rând prin vizualitate, decorul atât de complex și detaliat la un spectacol arădean fiind, de nici nu se mai știe câți ani de zile, o reală raritate (din motive financiare, mai mult ca sigur). Și nu e deloc puțin lucru când putem afirma fără rezerve, privind imaginile din spectacolul original, că scenografia spectacolului arădean (semnată de Bianca Veșteman și Grigore Pușcariu) nu a fost cu nimic mai prejos decât cea de la premiera mondială, de la Royal Court Theatre din Londra! Sau, în orice caz, extrem de aproape.

De la furculițe și alte obiecte de bucătărie până la aburii și mirosul mâncării din tigaie, de la bibelourile de pe dulapuri și desenele lipite pe pereți, la veioza – căreia i s-a dat foc pe bune – și până la animalele reale aduse pe scenă (un iepuraș și o gâscă), totul a fost la marele fix, de o autenticitate fără cusur. Bebelușul, ce-i drept, a fost doar o păpușă… asta dacă chiar ne aventurăm în comparații sălbatice, având în vedere că în adaptarea Teatrului Bernard B. Jacobs din New York, de exemplu, a fost adus pe scenă un bebeluș real. În schimb, SPER că nu a fost reală, chiar dacă așa părea, gâsca decapitată!

Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic Ioan Slavici, Facebook

Pentru măsurarea amplitudinii acestui spectacol, ar mai fi de luat în calcul și durata, de peste trei ore (cu o pauză), exact ca în cazul spectacolelor „The Ferryman” de pe marile scene ale lumii, dar nu putem sări nici peste „amănuntul” privind numărul invitaților speciali în adaptarea arădeană și nici peste diversitatea generațională a distribuției, un element-cheie, de altfel, în piesa gândită de Jez Butterworth.

Alături de 13 actori ai Teatrului Clasic „Ioan Slavici” (Roxana Sabău, Carmen Vlaga Bogdan, Ovidiu Ghiniță, Adriana Ghiniță, Ștefan Statnic, Dorina Darie Peter, Călin Stanciu, Ștefan Dogaru, Alex Popa, Calița Nantu, Bogdan Neciu, Florin Covalciuc și Marian Parfeni), au jucat în acest spectacol și trei fetițe în vârstă de cca. 10 ani – probabil, viitoare actrițe (Theodora Sumăndan, Sofia Muntean și Nina Vasiljević – cea din urmă fiind fiica actriței Alina Vasiljević), trei actori tineri (Medeea Chiriac – în rolul unui băiat, Alexandru Boteș și Tudor Jula), un actor al Teatrului „Regina Maria” din Oradea (Petre Ghimbășan) și, nu în ultimul rând, invitatul special, de „artilerie grea”, profesorul universitar Bács Miklós, de la care mai mulți actori arădeni au deprins meseria de actor, înainte să fie angajați cu acte în regulă. Iar acest lucru, într-adevăr, s-a văzut.

Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic Ioan Slavici, Facebook

Veritabila lecție de actorie de care Bács Miklós a dat dovadă în rolul principal a fost evidentă până și pentru cel mai neinițiat vizitator al teatrului, dar, pe de altă parte, s-a văzut inclusiv respectul profund față de profesor, manifestat tacit de actorii arădeni, mai degrabă la final, în timpul aplauzelor, reușind cu brio să mascheze sentimentul din priviri în timpul spectacolului, nepericlitând, astfel, jocul.

Maestrul Bács s-a menținut constant la înălțimea așteptărilor, dar același lucru se poate spune și despre foștii săi studenți, respectiv despre actorii arădeni, fie mai tineri, fie mai în vârstă, și, desigur, n-avem cum să-i omitem din lista omagierilor principale nici pe maeștrii Ovidiu Ghiniță și Călin Stanciu, seniorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, ale căror simple prezențe pe scenă debordează de Meserie cu M mare.

Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic Ioan Slavici, Facebook

Un rol de zile mari ne-a oferit și orădeanul Petre Ghimbășan, iar dintre actorii arădeni angajați ai teatrului au ieșit în evidență prin verosimilitatea actoricească Dorina Darie-Peter, Roxana Sabău, Alex Popa, Calița Nantu, Bogdan Neciu, Carmen Vlaga Bogdan, Ștefan Statnic și Adriana Ghiniță – în funcție, firește, și de dificultatea sau simplitatea rolurilor, Ștefan Dogaru, Florin Covalciuc și Marian Parfeni neavând șansa, din această cauză, să „strălucească” în mod deosebit cu roluri marginale. În schimb, pe Tudor Jula, care a avut un rol secundar (nici marginal, nici principal, undeva între), l-aș angaja pe loc după acest joc excepțional, dacă aș fi în locul managerului teatrului! Un real deliciu a fost și jocul actoricesc al celor trei copii, Theodora Sumăndan, Sofia Muntean și Nina Vasiljević, care au dat dovadă de talent precoce cu adevărat admirabil.

Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic Ioan Slavici, Facebook

Nu am spus încă nimic despre povestea piesei, deși aceasta este cea care îi conferă spectacolului esențiala grandiozitate scenică, aproape chiar filmică. Povestea este inspirată, de altfel, de viața partenerei dramaturgului britanic Jez Butterworth, Laura Donnelly, distribuită în spectacolul original, al cărei unchi, fost membru IRA, a fost dat dispărut, iar peste zece ani a fost găsit mort.

Sinopsisul spectacolului sună în felul următor: suntem la sfârșitul lui august 1981, în regiunea Armagh din nordul Irlandei, în casa familiei fermierului Quinn Carne – fost membru al armatei republicane irlandeze (IRA). În timp ce pregătirile pentru sărbătoarea recoltei sunt în toi, un secret devastator despre fratele lui Quinn este dezvăluit, schimbând destinele întregii familii pentru totdeauna. La 43 de ani de la conflictele violente din Irlanda de Nord, subiectul piesei capătă noi valențe și semnificații, explorând conflicte și relații complexe dintr-o comunitate izolată. Este o poveste puternică despre familie, adevăr, dreptate, răzbunare, iubire și limitele naturii umane sub presiune.

Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic Ioan Slavici, Facebook

Nu este nevoie să divulg mai mult, deoarece povestea, în sine, nici nu tinde spre mult mai mult de atât, cu excepția punctului culminant, păstrat pentru final. Povestea „crește” domol, insesizabil de gradual, cu mici fluctuații, dar în mare parte rămâne în permanență la sol, pe linia imaginară și indisolubilă a realismului, este o poveste care se bazează cu intransigență pe credibilitatea mundană, pe viața unei familii numeroase în care oricine și-ar putea descoperi familiarități din propria ogradă, printre amici sau printre vecini, chiar dacă acțiunea se petrece în ultima parte a secolului trecut.

Însă tocmai această veracitate generoasă reprezintă punctul forte al spectacolului, accentul masiv fiind pe conturarea excelentă a personajelor, pe reacțiile individuale, inconfundabil umane, dincolo de clișee. Dacă criticul Sean O’Hagan de la The Guardian a găsit peste poate de deranjantă abundența stereotipiilor irlandeze în spectacolul londonez, aici, la Arad, acest aspect a lipsit aproape în întregime (în afară de bețiile obligatorii cu – ce altceva decât – whiskey), spre binele producției, presupun, ca orice urmă de suspiciune a maimuțărelii inutile să fie exclusă.

Pentru a înțelege însă cu adevărat profunzimea piesei, este nevoie, totuși, de o minimă cunoaștere a istoriei recente a Irlandei de Nord, respectiv a conflictului sectar violent supranumit „The Troubles” (din anii 1968 până în 1998) dintre unioniștii (sau loialiștii) majoritar protestanți și naționaliștii (republicanii) în majoritate romano-catolici, precum și implicarea grupării semiteroriste IRA (Irish Republican Army) în războiul civil irlandez… dar, chiar și fără cunoștința acestui background istoric, spectacolul reușește să introducă publicul suficient de mult în poveste, astfel încât niciun detaliu circumstanțial important să nu genereze impresia că ar fi în plus sau în minus.

Legat de premiera arădeană, dacă m-aș pune cu înverșunare pe căutarea nodului în papură, aș putea puncta o mică eroare observată, faptul că radioul s-a stins înainte ca actorul să fi apăsat butonul, dar acesta ar fi unicul și neglijabilul (evitabil pe viitor) detaliu care, pun pariu, nu a deranjat pe nimeni.

Mult mai importantă și demnă de remarcat este ambiția teatrului arădean și jocul exemplar al actorilor, care au fost, pe merit deplin, răsplătiți cu ropote de aplauze și o sumedenie de flori aduse pe scenă.

Acestea fiind spuse, „Luntrașul” este o realizare dramatică titanică și un spectacol-eveniment obligatoriu al sezonului. Pe scurt: o capodoperă fără pereche pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” – exact cu această frază a încheiat cronica site-ul Stage Left, doar că despre spectacolul de pe Broadway. Eu am înlocuit doar „Broadway” cu „Teatrul Clasic «Ioan Slavici»”, deoarece, cu mare bucurie spun asta, pot folosi aceeași concluzie. Cu aplauze suplimentare.

„Luntrașul” va putea fi văzut pe scena teatrului arădean din nou, în acest an, în dățile de 2 iunie, 22 septembrie, 20 octombrie, 28 noiembrie și 15 decembrie.

Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic Ioan Slavici, Facebook

Luntrașul

de Jez Butterworth

Regia: Horia Suru
Distribuție: Bács Miklós, Roxana Sabău, Petre Ghimbășan, Carmen Vlaga Bogdan, Ovidiu Ghiniță, Adriana Ghiniță, Alex Popa, Calița Nantu, Bogdan Neciu, Ștefan Statnic, Dorina Darie Peter, Călin Stanciu, Tudor Jula, Medeea Chiriac, Ștefan Dogaru, Theodora Sumăndan, Sofia Muntean, Nina Vasiljević, Alexandru Boteș, Florin Covalciuc, Marian Parfeni;
Scenografie: Bianca Veșteman și Grigore Pușcariu;
Asistență regie: Ioana Florentina Manciu;
Lighting design: Horia Suru și Alex Dancu;
Muzica originală: Cezar Antal;
Ilustrație muzicală: Horia Suru;
Sunet: Cosmin Lupan;
Sufleor: Cosmin Blaga;
Regie tehnică: Emanuel Florescu;
Tehnic: Ștefan Hodoșan, Vasile Stan, Sergiu Poenar, Florica Valea, Kinga Brenda Basiszta, Krisztina Mezei, Lavinia Pabin, Attila Knapik, Alex Kreszta, Daniel Șod, Marian Grindei, Pavel Ivanici, Mircea Dimed, ing. Stan Ion;
Impresariat artistic: Carmen Ispas;
Foto, video design și grafică: Laurian Popa.