Ludovic Orban, ales preşedinte al Camerei Deputaţilor într-o ședință cu scandal. George Simion (AUR) a acuzat un „blat” PNL-PSD





Ludovic Orban a câştigat şefia Camerei Deputaţilor, obţinând 179 de voturi „pentru” şi 110 împotrivă. Celălalt candidat, Alfred Simonis (PSD) a fost votat de 110 deputaţi, iar 179 au votat „împotrivă”, informează Aleph News.
Orban a fost ales la capătul unei şedinţe care a început luni, la ora 12:00.
Ședința a fost declarată închisă brusc, luni seară, după ora 23.30, chiar înainte de a fi supusă la vot alegerea noului președinte al Camerei Deputaților. Președintele de ședință, Lucian Feodorov (AUR), decanul de vârstă (78 de ani), a invocat că este obosit, iar parlamentarii AUR au părăsit sala, deși atât PNL, cât și PSD ceruseră să fie ales președintele forului legislativ.
„Dacă vor să-și numească legal președintele la Camera Deputaților, să își ia secretare, mașini, să o facă mâine, nu azi”, a susținut liderul AUR, George Simion. Întrebat ce anume invocă de au oprit ședința și au părăsit sala, el a răspuns: „Invocăm înțelegerea între PNL și PSD, care ni s-a părut grotescă. Nu vom lua parte la asta. Dacă ședința continuă, vom cauționa în penal”.
AUR s-a întors în sală aproape de miezul nopţii, s-a ales un alt decan de vârstă şi şedinţa s-a reluat pentru alegerea preşedintelui şi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
Sursa: Aleph News
Comentariile portalului
Măcar de redacția ar avea prezența de spirit să ocolească elegant subiectul. Dar pe deasupra că exact cum și statisticile evidențiază - suntem mediocrii, mai și (...)
Povesti .de ce nu se da numele firmei????sau este doar pt propaganda globalistă??????
Două treimi sunt de acord cu reducerea personalului bugetar. Cealaltă treime sunt bugetarii. Lăsând gluma la o parte, din personalul bugetar fac parte și medicii. Avem excedent de (...)