vineri, 3 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Lucrările la lotul Margina-Holdea al Autostrăzii A1, la 68%. Constructorii lucrează, în aşteptarea derogării europene, cu 800 de muncitori și 350 de utilaje

    de Adriana Barbu | 3 iulie 2026, 3:34 PM | Regional | Topic special

    0

    Lucrările la secțiunea Margina-Holdea a Autostrăzii Lugoj – Deva (A1), tronsonul lipsă care va asigura continuitatea autostrăzii între Arad și Sibiu, au ajuns la un stadiu fizic de aproape 68%, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.

    Potrivit acestuia, asocierea de constructori UMB Spedition – EuroAsfalt lucrează pe șantier, cu aproximativ 800 de muncitori și 350 de utilaje, simultan atât la cele două tuneluri, cât și la structurile de pe traseu.

    Progrese la cele două tuneluri de pe Margina-Holdea

    La Tunelul 1, ambele galerii au fost deja străpunse, una având o lungime de 415 metri, iar cealaltă de 367,5 metri, a indicat oficialul în postarea sa de pe Facebook, preluată şi de DRDP Timişoara. În galeria stângă au fost finalizate lucrările de torcretare, fundațiile bolții întoarse și căptușeala interioară. În galeria dreaptă se execută în prezent lucrări de armare, cofrare și betonare a căptușelii interioare.

    La Tunelul 2, alcătuit din două galerii de 1.985 de metri și 1.825 de metri, lucrările de excavare sunt în plină desfășurare, mai spune Cristain Pistol, care a adăugat faptul că mai sunt de excavat aproximativ 190 de metri în galeria stângă și 480 de metri în cea dreaptă.

    Soluție inginerească modernă

    Pentru realizarea celor două tuneluri este utilizată o soluție inginerească ce combină Noua Metodă Austriacă de construire a tunelurilor (NATM) cu metoda cut and cover. Metoda NATM presupune excavarea în etape scurte și consolidarea imediată a rocii prin torcret și ancore metalice, în timp ce metoda cut and cover implică realizarea săpăturii de la suprafață, urmată de construirea pereților și a plafonului din beton, după care tunelul este acoperit, se mai arată în postarea de pe Facebook.

    În paralel cu lucrările la tuneluri, constructorii execută terasamente, fundații și lucrează la cele două viaducte și cele două pasaje prevăzute pe traseul noii autostrăzi.

    360 de kilometri fără deviere

    Contractul are o valoare de 1,82 miliarde de lei, fără TVA, și este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Odată cu deschiderea circulației pe cei 9,13 kilometri ai secțiunii Margina – Holdea, va fi eliminată ultima întrerupere de pe Autostrada A1, ceea ce va permite circulația neîntreruptă pe autostradă pe o distanță de peste 360 de kilometri, între Boița și Nădlac, a detliat în postare Cristian Pistol care a publicat și noi imagini de pe șantier.

    Anul 2027, banii europeni şi solicitările de păsuire

    Oficialul nu a amintit niciun cuvânt, însă, în recenta sa postare, despre posibilitatea pierderii banilor europeni pentru acest tronson de autostradă dacă nu va fi finalizat în termenul asumat, o posibilitate care pare aproape de realitate, în pofida mobilizării de pe teren. Despre acest hop greu de trecut pentru acest segment de autostradă, considerat călcâiul lui Ahile pentru PNRR, aţi putut citi pe larg aici: Ciotul de autostradă Margina–Holdea, „călcâiul lui Ahile” pentru PNRR. Ministerul şi-a calculat deja pierderile dacă proiectul nu va fi finalizat în august 2026!

    La mijlocul lunii iunie, Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor,  declarase că ciotul de autostradă va fi finalizat nu în 2026, ci anul viitor, dar că s-a solicitat derogare din partea Comisiei Europene pentru această lucrare.  „La începutul anului viitor, vom circula neîntrerupt pe autostradă de la Sibiu la Nădlac și, mai departe, spre Europa. Suntem în discuții cu Comisia Europeană astfel încât la 31 august 2026 să ne închidem pe partea de PNRR și să nu pierdem banii europeni nerambursabili”.

    Rămâne de văzut unde au ajuns discuţiile cu forurile europene şi dacă Margina-Holdea va primi din nou răgaz până la anul pentru bani şi lucrări.

    Citeşte şi:

    Sub control judiciar, Viorel Pașca s-a întors la Oradea în aplauzele susținătorilor și anunță că vrea, pe lege, să își reia activitatea

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.