Lucrările la drumul Pâncota-Târnova-Buteni au ajuns la Șilindia. De asemenea, lucrările la alte drumuri din județ avansează și ele

Consiliul Județean Arad (CJA) anunță că pe șantierul drumului județean Pâncota-Târnova-Buteni astăzi s-a lucrat cu mare intensitate la Șilindia. S-a așternut stratul de piatră spartă și s-au efectuat excavații în rampă, pe banda dreaptă a podului. Se lucrează și în interiorul comunei, dar și la periferie.
„Lucrările avansează bine, iar Consiliul Județean are pe teren echipe care verifică să fie de calitate”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Drumul județean Pâncota-Târnova-Buteni face parte din proiectul Arad-Șiria-Pâncota-Târnova-Buteni-Moneasa, prin care, cu o investiție de peste 33,5 milioane de euro din fonduri europene, Consiliul Județean leagă municipiul Arad de stațiunea Moneasa cu drumuri 100% modernizate. Lungimea totală a șantierului depășește 90 km.
Concomitent, CJA anunță și proiectul de modernizare a drumului județean Sintea Mică-Sîntana, în valoare de 14 milioane de lei, este în plină desfășurare, ajungând astăzi în comuna Olari, iar constructorii care modernizează drumul județean Bârsa-Sebiș-Moneasa-limită județ Timiș au ajuns să pregătească pentru asfaltare satul Rănușa. Despre acest proiect din urmă, aceștia anunță că este o parte a investiției prin care municipiul Arad va fi legat de stațiunea Moneasa, valoarea investiției ridicându-se la aproximativ 33,5 milioane de euro, iar lungimea drumului modernizat este de 90 km (Arad – Șiria – Pâncota – Târnova – Buteni – Sebiș – Moneasa – limită județ Bihor).
Comentariile portalului
@ intrebare - Nu știu ce-a determinst-o pe doamna avocat să refuze. Posibil să fi fost vorba de opțiune și a ales să fie mai degrabă om decât avocat ș (...)
@Andy Gravity - Sigur ca ar fi benefică atât opinia, cât și implicarea lor. Dumneavoastră aveți cunoștință despre vreo formă de implicare, a lor, în acest (...)
Confundați noțiunile și e rău pentru cineva care se pricepe. Una e să fi vinovat și altceva este să planeze asupra ta bănuieli. Presa nu declară (...)