luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Lucrările de reabilitare a Cetății Ineului vor începe în primăvară

    de Raluca Medeleanu | 25 ianuarie 2021, 11:08 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    După ce în august 2020 a fost semnat contractul de reabilitare din fonduri europene pentru Cetatea Ineului, șantierul propriu-zis este estimat să înceapă prin aprilie-mai, anul acesta.

    După cum ne-a declarat primarul Ineului, Călin Abrudan, la ora actuală se așteaptă finalizarea tuturor actelor legate de proiectul tehnic, o parte dintre avize fiind deja obținute, urmând ca în februarie să se obțină și restul de avize, iar apoi toate aceste documente să fie trimise spre verificare la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest.

    Astfel că, după estimările edilului, lucrările propriu-zise vor începe în această primăvară, cel mai probabil în luna aprilie, ori luna mai.

    Reamintim că firma care a câștigat contractul pentru realizarea proiectului tehnic este Graphic Space SRL din Timișoara, iar cea care a câștigat efectuarea lucrărilor este Tehnodomus SRL, valoarea totală a contractului, incluzând plata ambelor firme, se ridică la 18.972.671.13 lei (aproximativ 3,9 milioane euro).

    cetatea ineului 2

    Scurt istoric

    Cetatea Ineului a fost construită în 1387, fiind atunci proprietatea familiei Losonczy. Pentru o scurtă perioadă de timp a fost deținută de Iancu de Hunedoara, iar în secolul al XIV-lea a fost cucerită de otomani După victoria de la Șelimbăr, luptă la care a participat și Cetatea Ineului, a intrat în posesia lui Mihai Viteazul (1599) și a fost ocupată de o garnizoană. În următorii ani, prin luptele dintre otomani și generalul Basta (1601-1604) o parte din teritoriu a scăpat de sub jugul otoman iar Cetatea a fost cedată pașnic Principatului Transilvaniei.

    Pe locul vechii cetăți a fost construită una nouă (1645-1652), în stilul Renașterii târzii, iar în perioada în care a fost recucerită de otomani, s-a construit și o moschee. Perioada de stăpânire otomană s-a terminat o dată cu intrarea armatelor imperiale habsburgice în cetate (1693).

    Ultima perioadă cu importanță militară a cetății a fost spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când a fost încartiruit Batalionul 11 de honvezi, apoi a fost transformată într-un ospiciu, Institutul Medico-Pedagogic „Sfânta Treime” (1904). Ruinele fostei moschei au fost demolate (1950) și cetatea în timp s-a ruinat.

    Ultima reabilitare s-a petrecut între 1975-1976, când s-au construit și anexe, fiind transformată pe atunci într-o școală.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.