Lucrările la drumul Seleuș-Șicula, realizate în proporție de 30%





Comunicat. Lucrările pe drumul Seleuș-Șicula, finanțate de Consiliul Județean Arad, sunt realizate în proporție de 30%, ajungând la faza realizării acostamentelor.
Lucrările fac parte din proiectul strategic de modernizare a 70 de kilometri de drumuri din nordul județului. Lungimea acestui tronson este de 6,3 km.
În prezent se muncește, după consolidarea fundației, la acostamente și se realizează burdușiri.
Tronsonul Seleuș-Șicula este un prim pas pentru modernizarea întregii rețele din nordul județului, un proiect strategic finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Am semnat deja contractul cu Agenția de Dezvoltare regională și urmează licitațiile pentru toate drumurile: Mișca-Apateu-Berechiu, Șicula-Cermei, Șepreuș-Cermei, Cermei-Vasile Goldiș și Cermei-Berechiu-limită județ spre Bihor, după cum transmite Consiliul Județean Arad.
Comentariile portalului
Ai scris 7 pagini și te-ai învârtit în jurul problemei. Ca de obicei, răspuns ratat. Sigur că nu te referi la Simion🤣
cred ca au lasat intentionat parte din trunchiul celor doborati langa ciot,se vada ca au fost bolnavi -uscati ,iar cei care au fost sanatosi si totusi doborati au fost (...)
Serios, mizerie de ministru? Ești și tu din trupa lui Javrilă Nufugem sau din echipa Golanului de vorbești în halul asta cu rectorul celei mai apreciate universități (...)