joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Loredana Apreutese, General Manager International Alexander, este primul președinte al CONAF Arad. Antreprenoarele Diana Covaci și Adela Cristea- în boardul asociației

    de Special Arad | 8 octombrie 2020, 5:43 PM | Business | Topic special

    0

    Comunicat. Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) se extinde în vestul țării prin înființarea unei noi sucursale în Arad, a cărei președinte este antreprenoarea Loredana Apreutese, care conduce afaceri de aproape 100 mil. euro și un număr de aproximativ 1500 de angajați care activează în România, Serbia, Ungaria și Germania. Din boardul CONAF al sucursalei din Arad fac parte și Diana Covaci, administratorul companiei Polach Logistics & Transport și Adela Cristea, Managing Partner al Ascent Group, companie care oferă servicii de consultanță pentru investitorii din Europa de Est.

    CONAF îsi deschide astfel a zecea sucursală în țară, iar expansiunea nu se oprește aici.

    Cristina Chiriac, președinte CONAF : „Dorim să fim prezenți în toate județele țării pentru a coagula mediul de afaceri local întrucât, doar astfel, putem construi o Românie antreprenorială, aduce plus valoare în economie și putem contribui la dezvoltarea de politici publice coerente, flexibile printr-un dialog continuu și constructiv cu factorii guvernamentali. Am pornit pe acest drum pentru că ne dorim stabilitate și predictibilitate pentru mediul de afaceri, o construcție durabilă, bazată pe principiile clare ale economiei de piață și mai mult decât atât, dorim o conlucrare a tuturor jucătorilor din economie cu reprezentanții guvernamentali locali și centrali în vederea elaborarii unei strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung”.

    Noua sucursală CONAF Arad urmărește să unească comunitatea antreprenorilor arădeni cu restul țării, în vederea unei construcții durabile la nivel național.

    „Este o onoare pentru mine sa fiu președinte CONAF în Arad și să fiu parte din această organizație, alături de femei care au demonstrat deja unitate și promovează identitatea profesională. Îmi doresc alături de CONAF, să unesc comunitatea antreprenorilor arădeni cu restul țării, pentru că în final, antreprenoriatul ar trebui să fie un produs “fără gen”. Cultura antreprenorială nu ar trebui să mai aibă granițe, ci femei și bărbați deopotrivă, care să își unească forțele și calitățile și să livreze rezultate remarcabile”, a declarat Loredana Apreutese, președintele sucursalei CONAF din Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.