vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Londonezul venit la Arad să picteze zidul „Astra” tocmai de ziua lui. Interviu cu Dale Grimshaw despre arta stradală și Brexit

    de Raluca Medeleanu | 25 iunie 2016, 1:53 PM | Interviuri | Recomandările editorilor | Video

    3

    Dale Grimshaw este un artist stradal, invitat al Festivalului de Artă Contemporană și Muzică „Particles”. Acesta a venit din Londra și pentru trei zile și-a mutat „domiciliul” în fața zidului de la Astra Vagoane, vis-a-vis de Atrium Mall, propunându-și să aducă zona la viață cu ajutorul artei stradale.

    Prima zi de festival a coincis chiar cu ziua de naștere a lui Dale, acesta spunându-ne înainte să ne ofere interviul că se simte puțin descumpănit ținând cont că este pentru prima dată când își petrece ziua de naștere departe de prieteni și de familie, ba mai mult, are parte și de o veste care îl întristează peste măsură: decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană. Despre arta stradală, experiența sa la Arad și despre părerea sa legată de Brexit, puteți afla fie ascultând interviul în limba engleză din video-ul de mai sus, fie citind traducerea de mai jos.

    – În legătură cu provocarea pe care ai acceptat-o de a picta zidul „Astra”, spune-ne cum ai ajuns să iei legătura cu asociația arădeană care organizează festivalul?

    – Printr-o prietenă de-a mea, unguroaică, care este fotograf în Londra și care ajută la așa ceva. Mulți fotografi fac „multitasking”, se implică, ajută la pregătirea peretelui… Ea mi-a menționat despre festival, cam prin ianuarie sau februarie, după care ideea a cam ieșit de pe radar, iar apoi a revenit în urmă cu câteva săptămâni. Dar am fost foarte tentat să vin în România. O dată că n-am mai fost în țările Europei de Est…

    – Asta e prima ta vizită aici…

    – Da, categoric. Și probabil mulți oameni vor să fie invitați la Los Angeles, toți vor să fie cool și așa multe părți chiar din Anglia sau din alte părți, nu se mai bucură de graffiti sau de artă stradală. E o ocazie foarte bună să „ieși la iveală”. Aceste evenimente sunt chiar grele… Trăind în Londra cu mulți oameni din domeniu… suntem ca o „jucărie de street-art”. Se întâmplă să fim și 15 oameni laolaltă pe zi în fiecare grup…

    – Serios?

    – Da. 15 până la 30 de oameni… Iar artiștii au acest ego antrenat. E greu când lucrezi în anumite locuri, nu primești niciun feedback, iar pentru un artist asta poate fi ceva chiar dificil. Iar apoi ai anumite elemente culturale, așadar poate fi chiar greu. Te simți chiar ca un fel de sportiv câteodată…

    – Ca la o competiție…

    – Da, dar una cu mintea mai degrabă decât cu mușchii. Eu sunt acum într-o fază în care n-am avut parte de prea mult somn și mă chinui. Dar trebuie să treci peste, că la fiecare festival scoți din tine cea mai bună lucrare și trebuie să fii mândru că ai reușit să o duci până la capăt. De multe ori e mai degrabă vorba de perseverență decât de ochi, dacă are asta vreun sens…

    – Plănuiești să pictezi chiar tot zidul? 

    – Nu. Voi picta doar puțin mai încolo de marcaj (n.red. după banner). Stabilisem că o voi face până acolo, dar probabil voi mai face încă un panou. Dar vreau să zic că această dimensiune e complicat de pictat…

    – Cât te-a ținut să faci astea două?

    – Am început ieri după-masă și voi continua să lucrez până duminică seara. Dar aceste forme alungite sunt o provocare pentru un pictor de artă figurativă, pentru care dimensiunea firească e cea de portret și trebuie adaptată dimensiunea pentru trăsăturile umane. Asta e destul de dificil.

    – Cum reușești să vizualizezi imaginea pe care urmează să o pictezi, prin toate aceste denivelări din zid?

    – Da, e greu. Dar odată ce ai început să lucrezi, începi să uiți că lucrezi pe o suprafață 3D. Un alt tip din Londra a venit mai devreme și a zis că „wow, chiar sunt niște obstacole”. Trebuie să te obișnuiești cu senzația.

    – În ceea ce privește vizita la Arad, cum ți se pare până acum? Totul e ok?

    – Da! A fost foarte bine. Câteodată e greu să apuci să simți savoarea locală pentru că vii cu avionul sau cu trenul, iar apoi munca mea presupune multe detalii…

    – Intenționezi să mergi diseară la festivalul de la Teba sau vei rămâne aici ca să lucrezi?

    – Intenționez să-mi petrec timpul aici. Asta îți ia tot timpul. N-ai timp să mergi să stai la o vorbă cu ceilalți artiști. Luni ar fi frumos să merg prin Arad. Deja am văzut ceva din arhitectura orașului, dar ar fi frumos să fiu și „turist”.

    (Un trecător se alătură conversației, întrebându-l de unde este, iar acesta îi răspunde că din nordul Londrei. E de menționat că arădeanul aflat într-un scaun cu rotile, care nu a dorit să fie filmat, a vorbit cu un accent englezesc de invidiat, semn că a petrecut destul timp în Regatul Unit)

    – Ai interacționat cu oamenii de pe stradă până acum? 

    – Nu prea am interacționat, din cauza barierei limbii. Mulți dintre eu sunt tineri…

    – Sunt curioși de activitatea ta?

    – Da, ei sunt, dar din cauza limbii… e greu pentru că ai vrea să-ți vezi de treabă, dar pe de altă parte de aceea ești aici, să interacționezi cu lumea. Mulți dintre cei bătrâni se poticnesc în bariera limbii. Oricum îți poți da seama dacă le place sau nu.

    – Și ce crezi? Sunt impresionați sau doar se întreabă „oare ce faci aici”…?

    – Este greu de spus. Păi, eu lucrez într-o manieră destul de abstractă pentru arta figurativă. Atunci unii oameni se întreabă: „Ce biiiip mai e și asta?!”. Câteodată vin oameni și se uită la mine confuzi. Oamenii care știu munca mea o înțeleg. Deci e greu de spus. Dar odată ce fețele sunt finisate, atunci cam începe să formeze un fel de ancoră. Căci lucrările mele sunt mereu formate din părți foarte detaliate, combinate cu elemente abstracte, dar ai nevoie de puncte de focalizare care să ancoreze compoziția. Așadar, până e gata, poate fi greu pentru oameni să își facă o idee ce se întâmplă.

    – Cât de importantă crezi că e arta stradală pentru a aduce la viață o zonă părăsită, în ruină, de exemplu?

    – Nu știu. Sunt puțin părtaș. E mereu de bine. E o întrebare capcană, pentru că există multe „lucrări goale” care sunt foarte „zgomotoase” (n. red. aglomerate). Îmi plac tramvaiele voastre tradiționale, apropo! (n.red. trecea unul chiar în spatele nostru). Deci sunt multe lucrări de street art fără valoare, dar în general e mai bine decât un zid de beton.

    – Mai ai parte de reacții cum că ceea ce faci e vandalism? Sau asta e o mentalitate care a trecut?

    – Eh…. Ca să fiu sincer, cu lucrările mele lumea poate relaționa, o dată ce văd detaliile și partea tehnică. Chiar și generația mai în vârstă care poate să aibă rețineri, îi pot câștiga pe toți.

    – Ei sunt mai conservatori…

    – Da. Este vorba de schimbarea mentalității și a atitudinii oamenilor. Dar câteodată, când lumea vede pasiunea și emoția din spatele figurilor, începe să uite ideile conservatoare. E frumos să vezi că reușești să le spargi acea barieră. Dar nu toată arta stradală reușește asta. Unele lucrări îi lasă puțin rece și se gândesc „Ce Dumnezeu vrea să fie asta?!”, dar cu arta mea, pentru că e figurativă, comunică cu ei, pentru că văd ființe umane, chiar dacă oamenii „nu ar pune-o pe perete”, nu se pot abține să nu stabilească o conexiune. Dacă lucrarea e făcută bine, stârnește ceva (n.red. arată către inimă) chiar dacă nu le place. Așa că e interesant să ajungi în acel punct. Am răspuns bine întrebării tale?

    – Da… (iar înainte să apucăm să-l întrebăm, Dale schimbă repede subiectul, abia așteptând să-și exprime părerea despre un aspect pe care-l discutasem înaintea începerii interviului)

    – Dar ce zici despre Uniunea Europeană? Vorbim ceva și despre asta?

    – Dacă vrei să ne spui câte ceva, noi suntem curioși de părerea ta! Care e reacția celor de acasă? A prietenilor tăi…

    – E dificil de spus. Primesc multă informație de pe social media. În principal Facebook, nu Instagram pentru că acela se bazează pe imagini.  Mulți dintre cei din lista mea de prieteni și familia, nu ceilalți oameni pe care oricum nu îi voi cunoaște niciodată și a căror păreri politice diferă de ale mele și încerc să le evit… Prietenii mei sunt de aceeași părere cu mine (n.red. că UK nu trebuia să se despartă de UE). Ei vor ca lumea să fie mai primitoare. Lumea devine tot mai mică, așa că n-are niciun sens să începi să dezbini și să faci ziduri tot mai înalte. Pentru o ființă umană nu are niciun sens. Senzația generală pe care mi-o dădea social media era că nu se va întâmpla asta, că rezultatul referendumului nu va fi negativ. Azi dimineață m-am trezit și am văzut că vom pleca din UE și e un adevărat șoc! Toți oamenii care au convingerile mele politice erau convinși că nu se va întâmpla asta. Vor dura mai mulți ani până să se simtă schimbarea, însă, ce mă supără pe mine e atitudinea oamenilor. Se ridică bariere. E deranjant să vezi asta pus în practică. Deci chiar dacă efecte de lungă durată nu vom vedea deocamdată, simplul fapt că această atitudine există și că oamenii devin din nou naționaliști e chiar deprimant, sincer. Într-un timp în care ar trebui să ne ajutăm unul pe celălalt, asta mi se pare îngrijorător.

    – Crezi că prin intermediul artei oamenii reușesc să se interconecteze?

    – Da, îmi place să cred că în general cei din artă tind să fie ceva mai liberali, mai de stânga, cu idei îndreptate către social. Deci, da. Așa cred. Și tocmai de aceea foarte mulți oameni pe care eu îi cunosc au fost dezamăgiți de această decizie. Vorbeam cu ceilalți artiști din Anglia și erau la fel de dezamăgiți ca mine, e un șoc pentru noi.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Intersant interviul. Poate ar trebui implicaţi oameni din ăştia pentru cosmetizarea vizuală a unor ruine stradale. … si încă ceva, „vizavi” este un cuvânt pătruns în limba română, ce-i drept, din franceză, însă nu e necesar să îl scriem „vis-a-vis”. Limba română este o limbă fonetică, iar dacă s-ar scrie aşa, ar trebui să îl citim cum se scrie: visavis, plus că acele cratime din „vis-a-vis” nu se pot explica morfologic pe gramatica limbii române, iar dacă tot folosim termenul din franceză, ar trebui scris şi cu accent ascuţit pe a-ul din mijloc. Tipul ăsta de greşală face parte din categoria greşelilor de hipercorectitudine, cel care comite eroarea de scriere doreşte să fie mai mult decat corect, încercând să pătrundă în tainele limbii franceze, considerând, probabil, că a scrie „vizavi”, aşa cum se aude, este prea banal. „Vizavi” a pătruns în limba română şi se scrie aşa cum se aude, şi nu săvârşim nicio impietate asupra limbii franceze dacă nu îl scriem cu cratime şi accent ascuţit pe a. În rest, tot respectul pentru autoarea interviului …

      +2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Raluca Medeleanu

    3 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.