Locul din România pe care americanii îl consideră o minune
Jurnaliștii de la Business Insider au publicat, săptămâna trecută, o listă de 27 de minuni naturale incredibile care se găsesc în Europa. Una dintre ele se află în România. „Europa te îmbie cu un amestec amețitor de frumuseți șlefuite și minuni naturale”, scrie Business Insider. Astfel, arta si arhitectura domina în orașe, dar, dacă te aventurezi în sălbăticie, vei descoperi turnuri din piatră și catedrale de gheață care au inspirat civilizații antice. Una dintre aceste minuni se află chiar în România. Este vorba despre Cascada Bigăr, care, în 2013, fost desemnată de către The World Geography drept cea mai frumoasă cascadă din lume.
Iar „Huffington Post” a numit această cascadă, situată în Caraș Severin, „un loc desprins din basme”. „Uneori, vezi câte o fotografie cu un peisaj natural ce ți se pare ireal. Așa se întâmpla cu Izvorul Bigăr care parca e desprins din basme… E un loc magic”, a scris „Huffington Post”.
Acum, Business Insider spune ce impresionează de fapt la acest monument natural: „Uneori, nu constă totul în cât de înaltă este cascada sau câtă apă se revarsă pe secundă, este vorba despre surpriza și bucuria pe care ți-o inspiră. Acesta este, cu siguranță, cazul Cascadei Bigăr din România, un munte masiv acoperit de mușchi, care conduce apa în jos prin șuvoaie subțiri”, scrie publicația citată, potrivit ziuadevest.ro
Alături de Cascada Bigăr, pe lista Business Insider se mai regăsesc și alte minuni naturale printre care Marele Canion al Franței (Les Gorges du Verdon), peștera în gheață Eisriesenwelt din Austria, plaja As Catedrais din Spania, platoul Preikestolen din Norvegia, lacurile Plitvice din Parcul Național din Croația, Dealurile lui Moher din Irlanda, muntele Matterhorn din Elveția și Italia.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)