O locomotivă a luat foc în gara CFR Arad. Pompierii, solicitați să intervină
Un incendiu a izbucnit, în această după masa, la o locomotivă, în zona Gării Arad, anunță ISU Arad. Trei persoane care se aflau în interiorul locomotivei s-au autoevacuat.
„La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Menționăm că locomotiva nu era conectată la vagoane de pasageri. Cele trei persoane aflate în interior s-au autoevacuat în condiții de siguranță. Intervenția este în dinamică”, a transmis ISU Arad.
UPDATE
Reprezentanții ISU Arad anunță că: „La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul fusese localizat cu mijloace proprii de către personalul de pe locomotivă. Pompierii militari arădeni acționează pentru stingere și îndepărtarea efectelor negative. Intervenția este în dinamică”.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)