Locaţia Monumentului Marii Uniri a fost stabilită!





Monumentul Marii Uniri va fi amplasat pe terenul situat între clădirea Consiliului Judeţean şi Casa De Cultură a Sindicatelor. Anunţul a fost făcut de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă în cadrul conferinţei de presă susţinută joi, 5 aprilie 2018. Acesta a precizat că a fost informat de consilierul ministrului culturii şi identităţii naţionale, Gheorghe Pătraşcu în legătură cu obţinerea acordului de principiu din partea Comisiei Naţionale a Monumentelor de For Public din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.
„Înainte de a solicita Primăriei Municipiului Arad schimbarea locaţiei pentru amplasarea Monumentului Marii Uniri era nevoie de această aprobare din partea Comisiei Monumentelor de For Public. În acest moment aşteptăm documentul Ministerului Culturii în care să se solicite schimbarea locaţiei. Numai după aceea vom putea intra în şedinţă de Consiliu Local în vederea aprobării noului amplasament”, se arată într-un comunicat al Primăriei.
Locația pentru amlasarea monumentului a fost propusă în primăvara anului trecut de către arhitectul Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad.
Primarul municipiului Arad a vorbit şi despre responsabilităţile ce revin fiecăreia dintre părţile implicate în acest proiect.
„În momentul în care se va realiza Monumentul Marii Uniri, administraţia locală şi cea judeţeană vor amenaja un Parc al Unirii pe terenul din proximitatea Consiliului Judeţean. Amplasarea monumentului este responsabilitatea Ministerului Culturii.”, a precizat edilul.
„Monumentul Marii Uniri de la 1918” ar trebui să fie amplasat la Arad cel târziu la începutul lunii noiembrie.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)