Soarele de pe Litoralul Vestului a dispărut într-o clipă… Cum a murit Vlad, tânărul de 22 de ani, în accidentul de luni
O zi de vară relaxantă, pe Litoralul Vestului, la Ghioroc s-a transformat într-o uriașă tragedie pentru o familie venită din județul Timiș și alți doi tineri, prieteni cu toții.
Patru tineri s-au hotărât să petreacă o zi relaxantă pe malul lacului de la Ghioroc, împreună cu părinții unui șofer de 18 ani – care se și afla la volan în momentul producerii accidentului.
Cei 4 tineri au petrecut împreună cu toții o zi frumoasă pe plaja de la Ghioroc, și nimic nu prevestea ce va urma. Puțin după ora 17:00 au plecat spre Timișoara.
Alături de șoferul de 18 ani, într-un autoturism se aflau cel mai bun prieten al acestuia, un băiat de 22 de ani, Vlad, și care din nefericire și-a pierdut viața, încă un amic și iubita șoferului, o adolescentă în vârstă de 16 ani.
În spatele autoturismului condus de tânărul de 18 ani se aflau, tot într-o mașină, părinții șoferului. Practic, părinții au fost martorii tragediei, live, și gândiți-vă că au trăit clipe de groază mai ales că știau că fiul lor se afla la volan.
În timp ce conducea, șoferul fiind și începător, fără experiență, s-a speriat când a observat prea târziu coloana de mașini ce s-a format în fața lui și a tras brusc stânga de volan, moment în care a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul în care se afla o femeie și fetița ei în vârstă de 6 luni.
De pe Litoralul Vestului… pe drumuri fără întoarcere
Tot ceea ce a urmat, clipele și orele imediat după ce a avut loc tragicul accident, au fost momente înfiorătoare pentru toți cei prezenți la fața locului.
Șoferul plângea de durerea pierderii suferite, părinții șoferului erau împietriți de durere ca urmare a cele întâmplate, iar martorii oculari șocați de tragedia care a avut loc.
Din fericire, fetița de numai 6 luni care se afla în mașina condusă de mama ei n-a pătiț nimic. Amândouă sunt în afara oricărui pericol.
Adolescenta de 16 ani care a fost resuscitată la locul tragediei, ajunsă la spital a fost din nou inconștientă, iar spre seară fata a fost intubată, urmând ca medicii să-i facă mai multe analize.
***
Această tragedie servește ca un avertisment dureros pentru toți șoferii participanți la trafic, îndeosebi pentru cei care sunt începători, cu privire la pericolele pe care le prezintă o clipă de neatenție, o secundă în care totul se poate transforma în tragedie.
Din nefericire, aceste tragedii care au loc tot mai des pe drumurile noastre, ne trag un semnal de alarmă și este esențial să învățăm din astfel de evenimente să conducem cu maximă responsabilitate.
Asta pentru a proteja viețile noastre, dar și pe a celor din jur.
Citește amănunte cu privire la accident și în: Accident violent la Cicir. Un tânăr de 24 de ani a murit și alte două persoane sunt rănite grav (VIDEO)
Comentariile portalului
votati iar PNL!...sau PSD...ca sunt siamezi in comportament.
Cele mai bune au ales cele mai proaste nu au preocupări de ăstea. Trebuia data o lege pt toti
Uauuuu....! Abia acum am apucat să citesc INVESTIGAȚIA!!! . 👏👏👏 Excelentă anchetă. Nota 10+++ !👍👍👍 . Nu, că mi-aș face iluzia că se va întămpla ceva: - instituțiile statului, sunt de mult (...)