duminicã, 5 mai, 2024

Special Arad Logo

    Lista celor 255 de parlamentari care vor să-și acorde pensii nesimțite. Arădenii Căprar, Măduța și Calimente sunt semnatari

    de Special Arad | 16 aprilie 2015, 7:37 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    2

    Știri Arad. Atraşi de pensiile de serviciu pe care parlamentarii din alte state europene le primesc, 255 de senatori şi deputaţi au semnat un proiect de lege prin care ar primi şi ei acelaşi tip de indemnizaţii speciale.

    Dacă acest proiect ar fi adoptat, un parlamentar cu un mandat ar primi, după vârsta de pensionare, 1.200 de lei în plus, cei cu două mandate ar primi aproximativ 2.400 de lei, iar cei cu cel puţin trei mandate ar ajunge să câştige din această indemnizaţie specială maximum 4.000 de lei.

    Deşi PNL a anunţat că nu susţine oficial acest proiect, 23 dintre semnatari sunt chiar liberali.

    Cei 255 de parlamentari care au semnat proiectul

    Potrivit iniţiativei depuse la Camera Deputaţilor, 255 de aleşi susţin acest proiect. Dintre aceştia, 23 sunt de la PNL, 181 de la PSD, 18 de la PC-PLR, 14 de la UDMR, 8 de la grupul Democrat-Popular, 8 independenţi şi trei reprezentanţi ai minorităţilor.

    Independenţi: Ciobanu Liliana, Condurăţeanu Andrei-Răzvan, Dragomir Maria, Iriza Scarlat, Niculescu Dumitru, Petrescu Petre, Tănase Răzvan-Ionuţ, Agrigoroaiei Ionel

    PSD: Adam Luminiţa-Pachel, Adăscăliţei Constantin, Andea Petru, Anton Marin, Arsene Ionel, Avram Marian, Axente Ioan, Babuş Radu, Baltă Mihai, Bălan Ion, Benga Ioan, Birchall Ana, Bîrsăşteanu Florică, Boboc Valentin Gabriel, Bogdan Gheorghe-Dănuţ, Bogdănici Camelia-Margareta, Bordeianu Dan, Bucura-Oprescu Simona, Buicu Corneliu-Florin, Caloianu Mario-Ernest, Călin Ion, Căprar Dorel-Gheorghe, Chebac Eugen, Chirvăsuţă Laurenţiu, Ciobanu Gheorghe, Ciocan Dan, Ciofu Tamara-Dorina, Ciolacu Ion-Marcel, Codîrlă Liviu, Covaci Dorel, Cristea Aurelia, Cristea Victor, Daea Petre, Delureanu Virgil, Diaconu Adrian-Nicolae, Dima Toader, Dîrzu Ioan, Dobre Mircea-Titus, Dolineaschi Andrei, Dragomir Viorel Marian, Drăghici Mircea-Gheorghe, Drăghici Sonia-Maria, Dumitrache Ileana Cristina, Emacu Gheorghe, Enache Marian, Florea Daniel, Frăticiu Gheorghe, Găină Mihăiţă, Ghiveciu Marian, Gliga Vasile Ghiorghe, Grama Horia, Harbuz Liviu, Iacoban Sorin-Avram, Iancu Iulian, Iane Ovidiu-Cristian, Intotero Natalia-Elena, Iordache Florin, Itu Cornel, Khraibani Camelia, Manolache Marius, Marica Petru-Sorin, Marin Laura, Matei Călin-Vasile-Andrei, Măduţa Flavius-Luigi, Melinte Ion, Mihăilescu Ion-Bogdan, Mitrea Manuela, Mîrza Gavril, Mocanu Adrian, Mocioalcă Ion, Moisii Constantin, Moldovan Carmen Ileana, Moţ Constantin-Stelian-Emil, Muntean Mircia, Munteanu Ioan, Murgu Neagu, Nassar Rodica, Neacşu Marian, Nica Nicolae-Ciprian, Nichita Cristina, Nicolae Florian, Niculae Aurel, Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae, Nistor Laurenţiu, Nistor Marioara, Niţă Constantin, Niţă Emil, Nosa Iuliu, Ochi Ion, Pană Adriana-Doina, Pârgaru Ion, Pâslaru Florin-Costin, Peia Ninel, Petrea Dorin Silviu, Petric Octavian, Popeangă Vasile, Popescu Dumitru-Iulian, Pop Georgian, Potor Călin, Răducanu Ion, Rădulescu Cătălin-Marian, Răţoi Neculai, Rizea Cristian, Roşca Lucreţia, Simionescu Adrian Constantin, Solomon Adrian, Stanciu Anghel, Stanciu Zisu, Stan Ioan, Stan Ion, Stănescu Alexandru, Steriu Valeriu-Andrei, Stragea Sorin Constantin, Stroe Radu, Sturzu Mihai-Răzvan, Suciu Vasile-Daniel, Şimon Gheorghe, Şova Lucian, Ştefan Viorel, Ştefănescu Elena Cătălina, Tătaru Florin-Cristian, Teodorescu Ioan Viorel, Traicu Rodin, Tudorache Daniel, Tudorie Violeta, Uricec Eugen Constantin, Vasilică Radu Costin, Vizitiu Sergiu-Constantin, Vlase Petru Gabriel, Vlădoiu Aurel, Voicu Mădălin-Ştefan, Vreme Valerian, Weber Mihai, Zaharcu Neviser, Anghel Adrian, Arcaş Viorel, Bădălău Niculae, Bereanu Neculai, Bodog Florian Dorel, Bota Marius Sorin-Ovidiu, Bujor Dumitru Marcel, Bumbu Octavian-Liviu, Burlea Marin, Butnaru Florinel, Butunoi Ionel Daniel, Chiriac Viorel, Coca Laurenţiu Florian, Constantinescu Florin, Cordoş Alexandru, Corlăţean Titus, Coste Marius, Costoiu Mihnea Cosmin, Cristache Iulian, Dumitrescu Florinel, Duruţ Aurel, Jipa Florina Ruxandra, Lazăr Sorin Constantin, Marin Nicolae, Mitu Augustin Constantin, Mocanu Victor, Moga Nicolae, Mohanu Nicolae, Mutu Gabriel, Nicolae Şerban, Oprea Stefan Radu, Pavel Marian, Păunescu Teiu, Popa Constantin, Popa Florian, Pop Gheorghe, Rogojan Mihai-Ciprian, Rotaru Ion, Saghian Gheorghe, Savu Daniel, Silistru Doina, Stuparu Timotei, Tămagă Constantin, Toma Ion, Valeca Şerban Constantin, Vasiliev Marian, Vochiţoiu Haralambie

    PNL: Calimente Mihăiţă, Cherecheş Florica, Chirteş Ioan-Cristian, Costin Gheorghe, Crăciunescu Grigore, Cristian Horia, Dobrinescu Traian, Gireadă Dumitru-Verginel, Grecea Maria, Gudu Vasile, Horga Vasile, Iane Daniel, Laza-Matiuţa Liviu, Oros Nechita-Adrian, Pardău Dumitru, Sămărtinean Cornel-Mircea, Scarlat George, Urcan Ionaş-Florin, Varga Vasile, Zlati Radu,  Grapă Sebastian, Grigoraş Viorel, Iliescu Lucian

    Democrat-Popular: Blăjuţ Viorel-Ionel, Burlacu Ştefan, Dalca Ştefan-Petru, Deaconu Mihai, Gurzău Adrian, Mincă Liliana, Movilă Petru, Oajdea Daniel Vasile

    UDMR: Antal István, Bónis István, Cseke Attila-Zoltán, Erdei Dolóczki István, Fejér László-Ődőn, Kelemen Atilla-Béla-László, Kereskényi Gábor, Márton Árpád-Francisc, Máté András-Levente, Moldovan Iosif, Seres Dénes deputati – Minoritati: Amet Varol, Păun Nicolae, Vainer Aurel, Biró Rozalia Ibolya, Pataki Csaba, Vegh Alexandru

    PC-PLR: Avram Constantin, Calotă Florică Ică, Cioată Cezar, Galan Constantin, Ionescu Aurelian, Negruţ Cornelia, Tănăsescu Claudiu-Andrei, Tocuţ Dan-Laurenţiu, Anghel Cristiana-Irina, Banias Mircea Marius, Barbu Daniel-Constantin, Durbacă Eugen, Ilieşiu Sorin, Mihai Alfred-Laurentiu-Antonio, Mihai Cristian Dănuţ, Nistor Vasile, Niţă Mihai, Pelican Dumitru.

    Poziţia PNL: Mai mulţi parlamentari liberali îşi vor retrage semnăturile

    După ce au văzut poziţia oficială a partidului, PNL anunţând că nu susţine proiectul privind pensiile speciale ale parlamentarilor, mai mulţi liberali fac deja paşi în spate.

    ”PNL nu susţine pensiile speciale, iar conducerea PNL a luat o decizie politică în acest sens. Din informaţiile pe care le-am obţinut prin discuţii personale cu semnatari ai proiectului iniţiat de PSD, cea mai mare parte a parlamentarilor PNL au decis să-şi retragă semnăturile, deoarece au conştientientizat capcana în care au căzut.  Facem toate eforturile pentru a-i convinge pe toţi parlamentarii, inclusiv din afara PNL, să nu susţină acest proiect controversat. În mod formal, colegii care decis să-şi retragă semnăturile fie au depus solicitări scrise în acest sens, fie le vor depune la începutul săptămânii viitoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, pentru gândul.

     

    Printre liberalii care au anunţat că îşi vor retrage semnăturile de pe proiect se numără deputaţii Vasile Horga, Vasile Varga, Florica Cherecheş, Mihăiţă Calimente, Ioan Cristian Chirteş, Traian Dobrinescu, Verginel Gireadă, Cornel Sămărtinean, Vasile Gudu, Florin Urcan, Liviu Laza Matiuţa, şi senatorii Sebastian Grapă şi Viorel

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.