vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Lionel Messi a câștigat Balonul de Aur! Este al șaptelea din cariera argentinianului

    de Lucian Dănilă | 29 noiembrie 2021, 11:18 PM | Sport

    0

    Lionel Messi era principalul favorit la câștigarea marelui premiu și a avut o apariție spectaculoasă la „Theatre du Chatelet”, din Paris, acolo unde a ajuns împreună cu copiii săi și cu soția Antonelle Rocuzzo. Copiii săi erau îmbrăcați la fel ca fotbalistul argentinian, un costum negru, cu inserții strălucitoare, iar Antonelle a sosit îmbrăcată într-o rochie aurie, precum culoarea Balonului de Aur.

    Lionel Messi avea un număr record de trofee, șase. A fost desemnat cel mai bun jucător din lume în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015 și 2019. În top urmează Cristiano Ronaldo, cu cinci trofee câștigate, apoi Michel Platini, Johan Cruyff și Marco van Basten, care au primit Balonul de Aur de câte trei ori. Portughezul Cristiano Ronaldo nu a fost prezent la gală, iar el a avut câteva declarații acide asupra redactorului-șef de la revista care organizează Gala Balonului de Aur. Ronaldo a ocupat locul 6 în ierarhia finală.

    alonso balon

    Balonul de Aur a fost adus în sală de vedetele Formula 1 Fernando Alonso și Esteban Ocon. Cei doi și-au scos casca abia în momentul în care au ajuns pe scenă. Prezentatorii evenimentului sunt fostul mare fotbalist Didier Drogba și jurnalista Sandy Heribert.

    A fost cea de-a 65-a Gală Ballon d’Or.

    Messi nu a avut un an extraordinar la nivel de club, a cucerit un singur trofeu cu Barcelona (Copa del Rey), plus titlul de golgeter în La Liga, iar la PSG nu a impresionat. Trofeul i-a fost desemnat pentru prestația extraordinară de la Copa America, acolo unde a câștigat în premieră trofeul.

    Podiumul a fost completat de Robert Lewandowski (Bayern Munchen/Polonia) și Jorginho, în timp ce francezul Karim Benzema (Real Madrid) a fost pe poziția a 4-a. Mulți ar spune că Lewandowski trebuia să câștige trofeul, dar mai mult ca o compensație a faptului că nu a fost oferit anul trecut din cauza pandemiei. Lewandowski a avut un an 2020 senzațional, an în care a a câștigat și UEFA Champions League. În acest an, în 2021, Lewandowski s-a oprit în semifinalele UCL cu Bayern și a avut o evoluție ștearsă la Campionatul European.

    Cel mai titrat dintre cei de pe podium a fost italianul de origine braziliană Jorginho. Acesta este dublu campion european în acest an, atât cu echipa națională a Italiei cât și cu echipa de club, Chelsea, alături de care a câștigat UEFA Champions League.

    Ce a făcut Messi la Copa America 2021

    Cel mai prolific (4 goluri)
    Cel mai bun pasator (5 assisturi)
    Jucătorul turneului
    Gheata de Aur
    Câștigătorul trofeului

    messi suarez

    Trofeul i-a fost oferit de prietenul său foarte bun, atacantul lui Atletico Madrid, Luis Suarez, cel alături de care a evoluat timp de șase ani la Barcelona.

    IERARHIA FINALĂ BALLON D’OR 2021

    1. Messi
    2. Lewandowski
    3. Jorginho

    4. Benzema
    5. Kante
    6. Ronaldo
    7. Salah
    8. De Bruyne
    9. Mbappe
    10. Donnarumma
    11. Haaland
    12. Lukaku
    13. Chiellini
    14. Bonucci
    15. Sterling
    16. Neymar
    17. Luis Suarez
    18. Kjaer
    19. Mount
    20. Mahrez
    21-22. Lautaro Martinez, Bruno Fernandes
    23. Kane
    24. Pedri
    25. Foden
    26-28. Barella, Moreno, Dias
    29-30. Azpilicueta, Modric

    Pedri (19 ani), de la Barcelona, a câștigat Balonul de Aur dedicat jucătorilor sub 21 de ani, denumit trofeul Kopa.

    Chelsea a câștigat premiul pentru „Clubul anului”.

    Robert Lewandowski a câștigat premiul de „Atacantul anului”.

    Alexia Putellas, 27 de ani, căpitanul Barcelonei, a câștigat Balonul de Aur 2021 în fotbalul feminin.

     

    UPDATE

    Leo Messi a vorbit după câștigarea celui de-al 7-lea Balon de Aur, iar argentianul a ținut să vorbească de performanțele lui Lewandowski, omul văzut de mulți ca fiind cel mai bun fotbalist al anului.

    „Robert, tu meriți Balonul tău de Aur. Toată lumea este de acord că anul trecut ai fost cel mai bun. Astăzi sunt la Paris. Sunt foarte fericit, vreau să continui să lupt pentru noi obiective.

    Nu știu pentru câți ani, dar chiar mă simt bine momentan. Le mulțumesc coechipierilor de la Barceona, PSG și Argentina pentru sprijinul și contribuția avută în evoluțiile mele”, a spus Leo Messi.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.