Lider în chinuri! Pecica s-a impus foarte greu la Sânicolaul Mic!





Progresul Pecica a trecut prin mari emoții pe terenul formației Banatul Sânicolaul Mic. Depășiți în clasament de Bătrâna Doamnă după victoria astronomică a acesteia cu Sâmpetru German, pecicanii erau obligați să învingă pe terenul Banatului pentru a reveni în fruntea clasamentului.
Elevii lui Dinu Maghici au trecut prin chinuri pentru a obține cele trei puncte în jocul de la Sânicolaul Mic. Foarte motivați, jucătorii antrenați de Marius Ciubăncan au luat cu asalt poarta lui Rus, și chiar și-au creat trei-patru situații foarte bune la poarta adversă. Cu Ștefeligă în mare formă, Banatul a pus serioase probleme în atac, iar pe faza defensivă nu au lăsat deloc spații lui Peii, Arsene, Fabian sau Kuku, oamenii de atac pe care s-a bazat Dinu Maghici. La vestiare s-a intrat cu scorul inițial, 0-0.
Spectacolul adevărat a urmat în partea secundă. Tegbo a fost cel care avea să dea semnalul, dar scăpat singur cu Trifoi s-a împiedicat în fața acestuia și a ratat o imensă șansă. Tot în aceea parte stângă avea să lovească peste doar câteva minute (66) golgeterul Codrin Peii. Acesta a intrat nestingherit în careu și a trimis un șut puternic, pe jos, în diagonală, învingându-l pe Trifoi. Era 1-0 pentru Pecica și gazdele păreau că au… terminat benzina. Totuși, elevii lui Ciubăncan nu au renunțat la luptă și Gabor a adus egalarea în minutul 74 executând o lovitură liberă din vecinătatea liniei de aut, mingea centrată de el depășind pe toți jucătorii, inclusiv pe portarul Rus, intrând apoi în plasă!
Panica s-a instalat în rândul jucătorilor pecicani, care aveau acum și presiunea timpului. Bucuria avea în cele din urmă să vină tot în tabăra lor în minutul 82. Tegbo a trimis o minge înaltă în careu, Peii s-a înălțat și a așezat mingea pentru șutul din voleu al lui Arsene care a punctat pentru 1-2!
Banatul putea egala în ultimul minut, dar șutul dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri al lui Fedor a trecut milimetric de bara porții lui Rus!
Tegbo, alergat de aproape toată echipa gazdă
Fază foarte ciudată în minutul 88. Tegbo l-a lovit pe Gabor când jucătorul Banatului se afla întins pe gazon, moment în care toată banca de rezerve a gazdelor, dar și câțiva jucători, au pornit precum o haită în urmărirea africanului. Speriat, acesta a alergat unde a văzut cu ochii, spiritele fiind în cele din urmă calmate brigada de arbitrii din Ungaria și de observatorul de joc Vasile Rad. Tegbo a fost eliminat la acea fază și va rata derby-ul cu Bătrâna Doamnă.
Banatul: Trifoi – Gabor, Domeny, Tudoroiu, Ciobanu – Koncz, Gavaziuc (70 Radu), Sighete, Hans (73 Fedor), Gurban (88 Hornea) – Ştefăligă.
Progresul: M. Rus – Vasilca, Şiclovan, V. Fritea, Istin – Kuku, Gh. Ponta, Jamilu (54 Best), Arsene – Peii, Fabian (46 A. Purece)
Comentariile portalului
Cu siguranță sunt prost iar tu, România Film prezintă, ești deștept, genial chiar. De abia aștept ca Georgică Ultras și Piticul Pinocchio sa ducă euro la (...)
Aveți dreptate. Doar o mențiune: investiția este realizată și coordonată direct de Ministerul Educației Naționale, autoritățile locale nu sunt implicate în acest proiect.
Si eu care credeam ca retrogradarea ratingului de tara, trecerea la regim hibrid(nu ca inainte am fi fost vreo democratie chiar functionala…), deficitul bugetar urias („slava” cu cheltuiala se (...)