joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Let’s Do It, România!”, și în 2016

    de Special Arad | 1 septembrie 2016, 12:22 PM | Eco

    0

    114 ţări din lumea întreagă şi-au unit forţele în ultimii 7 ani pentru a lupta împotriva deşeurilor din zonele naturale. Let’s Do It, World! este cea mai mare mişcare socială organizată vreodată în lume, reuşind să mobilizeze peste 14 milioane de voluntari în numeroase acţiuni de curăţenie şi educaţie.

    În 2016, 104 ţări de pe Glob vor organiza o zi de curăţenie naţională, sub umbrela mişcării internaţionale „Let’s Do It, World!”. România va fi şi in acest an parte din schimbare, organizând o nouă Zi de Curăţenie Naţională pe 24 septembrie, împreună cu Republica Moldova.

    După succesul primelor ediţii Ziua de Curăţenie Naţională din România a devenit deja o tradiţie care uneşte România în războiul declarat împotriva deşeurilor din zonele naturale. Let’s Do It România a reunit peste 1.000.000 de voluntari care au colectat peste 1,6 milioane de saci cu deşeuri. Proiectul aduce împreună autorităţi, companii, ONG-uri, reprezentanţi media, persoane publice şi voluntari pentru a face curăţenie în toată ţara, într-o singură zi.

    Ceva se schimbă în lume şi acest ceva pleacă de jos în sus. Oamenii par să nu mai fie mulţumiţi de modul în care lucrurile sunt organizate şi sunt gata să-şi asume un rol activ pentru a da startul la schimbare” a spus preşedintele Fundaţiei Let’s Do It, World!, Rainer Nolvak.

    Şi anul acesta Asociaţia EFECT VERDE este coordonator judeţean şi îşi propune ca în 2016 să realizeze asanarea spaţiilor identificate cu mormane de gunoaie cu ajutorul voluntarilor, în întreg judeţul Arad. Materialele necesare acţiunii sunt puse la dispoziţia voluntarilor de către organizatorul naţional şi vor fi împărţite direct voluntarilor înainte de a începe acţiunea de curăţenie.

    Acţiunea se desfăşoară, în toate unităţile administrative care vor dori să se implice în proiect sâmbătă, 24 Septembrie între orele 09.00-15.00. În municipiul Arad, acţiunea debutează în Piaţa Avram Iancu unde începând cu ora 08.30 se pot prezenta atât voluntarii care doresc să se înscrie cât şi cei înscrişi deja pentru a ridica materialele şi pentru a fi repartizaţi în locaţiile cu deşeuri din jurul municipiului. Deplasarea voluntarilor în locaţiile cartate se va face prin mijloace proprii sau cu autocare puse la dispoziţie de către partenerii proiectului. Pentru voluntarii din judeţ materialele pentru curăţenie se vor ridica din locurile organizate de către primării.

    Ne bucură că şi în acest an avem alături de noi Consiliul Judeţean Arad, Primăria Municipiului Arad, instituţiile deconcentrate ale Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor,  Ministerului de Interne, operatorii de salubritate şi operatori economici locali.

    Pentru o bună desfăşurare a Zilei de Curăţenie Naţională recomandăm tuturor participanţilor, în special grupurilor, înscrierea la una din adresele  de mai jos:

     

    Inscrierile pentru Let’s Do It, Romania se fac aici:

    Site: http://www.efectverde.ro
    E-mail:  [email protected]
    Facebook: http://www.facebook.com/LetsDoItRO

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.