Lanț de supermarketuri cu magazine și în Arad, scos la vânzare





Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Delhaize ”The Lion” Nederland BV, compania care deține lanțul de supermarketuri Mega Image, intenţionează să preia retailerul Profi. Tranzacția de 1,3 miliarde de euro a fost încheiată la finalul anului 2023, informează Agerpres.
Delhaize „The Lion” Nederland BV este o companie a grupului Ahold Delhaize, prezent pe piaţa românească prin intermediul Mega Image, care are ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun.
Profi Rom Food îşi desfăşoară activitatea în domeniul comerţului cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun. Profi Rom Food este deţinută de MEP Retail Luxco Sarl, parte a grupului de investiţii MidEuropa.
„În cadrul analizei, autoritatea de concurenţă va evalua impactul operaţiunii asupra consumatorului final şi al furnizorilor pe piaţa de vânzare cu amănuntul a bunurilor de consum curent. În acest context, autoritatea invită furnizorii, inclusiv cei locali, să transmită observaţii cu privire la achiziţia notificată”, se menţionează în comunicat.
Conform prevederilor Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Profi se vinde cu 1,3 miliarde de euro
La finele lunii octombrie 2023, Fondul de private equity MidEuropa anunţa, printr-un comunicat, că a încheiat un acord privind vânzarea Profi Rom Food către Ahold Delhaize, din care face parte şi lanţul Mega Image, pentru suma de 1,3 miliarde de euro.
Vânzarea Profi către Ahold Delhaize reprezenta cea mai mare tranzacţie pe segmentul de produse alimentare din Europa continentală care implică un fond de private equity. De asemenea, tranzacţia era cea mai mare de până la acel moment pe segmentul alimentar din Europa Centrală şi de Est, însă a fost condiţionată de obţinerea aprobărilor necesare din partea organismelor de reglementare, fiind preconizat a se finaliza în 2024, notează stiripesurse.ro
Comentariile portalului
UTA este pe locul 4 , din primii 7 in play-off sunt 5 iar al 6-lea poate castiga play-out -ul, deci raportul nivel comision / nivel performanta cam dezonoreaza antrenorul si gasca conducatoare!
Observ multă frustrare în articolul dumneavoastră. Va scriu din diaspora. Nu sunt "dac liber". Totuși cred ca generalizarea dumneavoastră nu este de bun augur. Daca bine îmi amintesc, domnul (...)
Ăsta-i efectul dublului standard aplicat dă cecere în interes politic, dacă prezidentialelele-au anulat pt. a nu ajunge ge președinte un dezaxat diliu, de ce nu au anulat și alegerile (...)