joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Land of Legends, și nu numai, în Antalya. Prețuri de high-class la un ștrand „Mercedes”. Ajungi legendă la câți bani „decartezi” acolo, dar merită!

    de Mihai Todoca | 23 iunie 2017, 12:09 PM | Topic special | Turism

    9

    collage

    După ce îți petreci ziua într-un ritm de: haide repede, intră în hotel, fă poze, intră în camere, aleargă la baie, aleargă înapoi la grup să nu te pierzi de el, fă alte poze, aleargă la autocar, aleargă la alergare ca să nu uiți să alergi, ai ajuns la hotelul în care erai cazat și te grăbești la camere. Un duș scurt, schimbat de haine și apoi la piscină, să mai prinzi câteva raze de soare, ceva mărunțiș de ultraviolete măcar.

    La piscină, normal că te cinstești, binemeritat. Apoi mergi la camere, plin de soare și de „cinsteală”, te schimbi din nou de haine, să nu zică cineva că te-au luat de pe drum și mergi la masă. Acolo ai de ales din zeci de feluri de mâncare. Cel mai mult are de suferit stomacul. Sunt atâtea feluri de mâncare pe farfurie încât orice șef bucătar, dacă ar fi văzut ce combinație de mâncăruri a reușit mintea ta bolnavă să plăsmuiască… te-ar fi scos din restaurant pentru rele tratamente aplicate propriei persoane. După mâncare, mergi să cauți câte un bar, un locșor să îl botezi așa cum se cuvine. De multe ori te găsește el pe tine 🙂

    Ei, după o seară de genul acesta, după două ore de somn, unul dintre dragii noștri colegi, nu îi spunem numele din motive de securitate națională, s-a simțit un pic… mai volatil, ușor agitabil. Să vedeți senzații extreme pe el atunci când ne-am urcat cu telefericul la 2365 de metri (mi se înfundau urechile de auzeam numai mono) și din când în când mai treceam peste un hop (stâlpii puși care susțineau cablurile). Cum treceam hopul, cum murea un pic și el :).

    Ne-am așteptat ca atunci când am ajungem sus pe vârf, să sărute pământul, să aprindă o lumânare și să se roage la vreo icoană. Nu știm dacă a mai făcut-o deoarece peisajul ne-a luat respirația. Credem că și lui… era prea tăcut. Un soare afară!… de puteai face o omletă pe frunte, dar când trece un nor prin noi, și asta nu e o figură de stil, te iau toate frigurile din lume. După o serie de poze și filmulețe, ceva îi face cu ochiul uneia… Nu a fost un turc. A fost un Bungee catapult. Adică te ia un nene, te leagă bine într-un ham, îți pune o cască pe cap și apoi te lansează în sus. „Ea” întreabă cât costă, pune banu jos (25 de euro, aici nu a blădit durgul) și purcede să se înhame 🙂 .

    Eu, pregătit cu aparatul. Tipul dă ok-ul și o lansează în cer. În primele două secunde am crezut că a leșinat. Da’ de unde! S-a pornit pe niște țipete de ziceai că o ardea cineva cu fierul roșu. Am început să râdem toți. Așa se naște sintagma: „Pisi e o screamer”. Numai unul nu râdea 🙂 Un grosso modo ca și preț, cu drum și o masă inclusă este 65 de euro + 25 de euro bungee catapult.

    collage

    Land of Legends în Antalya. Un loc imens, unde vei deveni o legendă la câți bani ești în stare să lași acolo

    Dacă nu îți permite buzunarul, atunci nu e pentru tine. Land of Legends Theme Park este exact așa cum îi spune și numele: de legendă. În special prețurile: pentru o singură persoană, cu tot cu transfer, intrarea este 55 de euro de persoană, iar pentru copii de la 2-12 ani, 45 de euro. Dar, nu ai ce să bagi de vină acolo. Și review-urile de pe booking sunt excelente. Parcul face parte dintr-un lanț hotelier aparținând Rixos și oferă nu mai puțin de 55 de tobogane. Cum parcul face parte, de fapt, dintr-un hotel, acolo mergi să te cazezi și după o săptămână, poate ajungi să te dai pe toate toboganele. În cele patru ore pe care le-am petrecut am reușit să bifez două tobogane, un watercoaster și un pic de piscină. Cozile la tobogane sunt considerabile iar timpul de așteptare ți se pare lung din cauza nerăbdării. În schimb, salvamarii sunt profesioniști. Își fac treaba ca la carte. Acolo, ceva ieșit din tipar, cafeaua este foarte bună, tocmai de aceea are și prețul de 8 euro. Legendă! O poză care ți se face atunci când ești watercoaster… 9 euro. Legendă! O bere merge cam tot în prețul acesta, numai dacă nu ești ceva lord al drogurilor mexican și o primești pe gratis, împreună cu alunele și un masaj.

    O mică intermisiune legat de rafting. Prețul este unul promoțional,  de 45 de euro,  și include și o tură cu ATV-urile. Pe râu, vei fi urmărit mai tot timpul de cineva cu un aparat foto-video iar vâslașul te va atenționa de fiecare dată unde să te uiți ca să ai amintire frumoasă. Pentru 3 poze, scoți din buzunar 10 euro (sună cunoscut?), iar pentru un video 20 de euro, dar merită!

     

    2Peștele, șosetele desperechiate și nenorocirea…

    După ce am terminat cu statul în vârful muntelui, am dat mâna cu Dumnezeu, i-am urat noroc în a mai salva lumea, l-am recuperat pe colegul care suferea de… lipsa de oxigen și am plecat la masă. Pe un râu. Nu ne-am dus la pescuit, dar nici departe nu era. Restaurantul respectiv era situat pe râu. Nu lângă, nu în apropierea lui, nu în vecinătatea lui. Pe râu. Un loc foarte frumos. Am văzut pești, rațe… alții au dat la rațe 🙂 . Dar a fost frumos. De la vânzoleala din hoteluri, traficul până acolo, agitația din baruri, oaza asta de liniște a fost exact ceea ce trebuia pentru a ne mai destinde. Ne-am mai liniștit, timpul începea să curgă lent, apa susura sub noi și ne uitam în jur. Verdeață, bobocei de rață (se iubeau rațele alea…), un pisic mic și drăguț… zen prietene. Acolo mâncarea este excelentă, iar băuturile, cele obișnuite, berea 5 euro, sucul 3 euro. Nu pot spune cu exactitate cât am stat acolo, dar înclin către cel puțin două ore. După ce îmi comandasem pui, am văzut că prietenul nostru reîmprospătat și-a comandat o minunăție de pește. A fost de-ajuns să ne spună gustați și voi… Mai țineți minte cum băga Tom (din Tom & Jerry) peștele tot în gură și mai rămăneau doar oasele? Ei, cam așa a fost și cu peștele lui. Oasele au mai rămas din el. Acolo, Hassan ne-a și plătit o bere, cine a mai dorit, astfel nu s-a dezis de imnul nostru pornit din primii doi kilometri în Antalya: Durgu’ blădejde (Turcu’ plătește).

    ***

    Acum urmează partea nasoală a oricărei plecări de genul acesta. Revenirea acasă. Deja dădusem toți în depresii. Mai glumeam noi între noi dar degeaba, gândul revenirii ne apăsa cu o greutate de vreo trei tone, pe puțin. Decolarea de pe aeroportul din Turcia a fost una foarte lină. La Arad, după ce am decolat și puteam să ne desfacem centurile, m-am dus în spatele avionului la toaletă. Cu ocazia asta, mi-am recuperat ochii de pe jos și, pentru că sunt un norocos, un rinchi. Îl ținea un domn în brațe. Băiat fain, vrea să se facă medic specialist. La aterizarea pe aeroportul din Arad, ne-am zdrăngănit nițel. Apoi am aflat de ce. Pista este foarte scurtă, iar avionul la decolare și la aterizare are destul de puțin spațiu de manevre. De aceea aveam noi sentimentul că era supărat pilotul pe noi. Nu am ajuns să fac cinci pași pe pământ românesc, arădean, că am și început cu blestemele. Ajungem la Passport Control… gol. Trei cabine, doar două luminate și nimeni acolo care să ne verifice! Nici țipenie de om. Am crezut că și domnul de la aeroport venise cu noi în Antalya și e un pic mai „obosit”. Ne-am uitat în cabină, sub birou, pe lângă cabine… nimic. De plecat nu puteam pleca, era un domn care ne-a zis că nu putem intra până când nu suntem verificați, așa că… am dat-o pe vocea aia de la Orange care îți spune: „Vă rugăm așteptați”, și am așteptat, fără să fim rugați. Și uite așa, am stat ca vitele în fermă. Iar mie îmi crăpa obrazul de rușine. Erau oameni din Timișoara, Oradea, Satu Mare… frumoasă impresie trebuie să își fi făcut de dragul nostru aeroport. Într-un final, a ajuns un domn care, necontenind cu scuzele a început să ne verificie și nouă pașapoartele. Stai liniștit frate, că nu e vina ta. Știm asta. Cineva de sus nu și-a făcut treaba cum trebuie. Ți-ai cerut scuze pentru niște incompetenți. Apoi a mai venit o doamnă să îl ajute, după care… a căzut sistemul! Să vă … spun de dulce! Pe bune, prietene? Chiar așa de mult ne-ați iubit încât ne-ați făcut o primire sub titulatura „The Romanian Experience”? Cei aproximativ 20 de oameni care au reușit să treacă și să meargă la bagaje, se uitau la oamenii care veniseră după cei dragi printr-un geam cum stau afară, în căldură. Noi, cei dinăuntru nu am avut nici măcar de unde să ne luăm o sticlă de apă. Ce s-au gândit? Că trimite Erdogan un chelner zburător și ne aduce apă pe drum? Oribil, groaznic și, asemeni domnului de la pașapoarte, îmi cer scuze pentru incompetența altora. Am terminat într-un final, zidul Berlinului a căzut și ne-am revăzut cu cei dragi. Am făcut o poză de grup, care am mai reușit și ne-am îndreptat către casă cu gustul amar care ne-a revenit atât de repede.

    Și ca să închei într-o notă veselă. Am ajuns la Arad cu două șosete diferite… Una albă și una neagră. Pe celelalte le-a luat vântul, în Antalya, pe balcon. Așa am ajuns la Arad. Încălțat cu una albă și cu una neagră: una „pozitivă”pentru experiența în Antalya, cealaltă pentru Poliția de Frontieră Arad, care a uitat că pe un aeroport aterizează avioane și nu trag vapoarele.

    P.S. Revenim cu partea în care spunem cât costă camera la hotel (fiecare hotel dintre cele la care am fost) și altele… partea a treia. Merită!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Asta da subiect !!! Bravo !!! Te-asteptai sa „curga” aprecierile la subiectul tau, sa devii o mica vedeta in mass media aradeana…….Sa nu cumva sa dea cel cu coarne, sa nu revii cu o noua copletare si sa mai „produci ” un alt subiect la comanda. ca-ti iei banii degeaba !!!…..de-ar stii lumea cine esti !!!

      --2 voturi
      +1
      -1
      • Geo, Dragă, faci confuzii.
        Nu este „material făcut la comandă”, prin asta în presă se înțelege producții facute la comanda unor forțe politice sau de alta natură astfel încât să pară de parcă ar prezenta realitatea si adevărul sau să atace furibund oponenții, adversarii.
        Acesta este un material sponzorizat la vedere, face publicitate la o firmă de turism care a investit in acest lucru, organizând o excursie în Turcia pentru toate redacțiile din Arad.
        Faptul ca materialul semnat de Mihai Todoca are calităti care depășesc pe cele ale unui simplu reportaj sponzorizat dovedește valoarea jurnalistică a celui în cauză, nicidecum altceva.
        Iar observația Dumitale dovedește invidie, reavoință, prejudecăti și lipsă de pregătire în general.
        Calitati demne de luat în seamă, e drept, dar nu în jurnalistică.

        +1 voturi
        +1
        -1
      • Vezi cât de dezorientat esti, stimate Geo.
        Acuma zici că scriem la comandă, pe urmă ca denigrăm, hotăreste-te!
        Da, așa a fost, tocmai se reîntorceau din Turcia ziaristii, iar la Aeroportul din Arad au fost primiți de parcă ar fi aterizat în Brazzaville (Congo).
        Ei, vezi, Dragă Geo, noa dacă tăcea si se făcea ca plou»ă, aia ar fi fost la comandă.
        Mai studiază, ai posibilități!

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru E. Nola

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.