Persoanele cu handicap, în număr de peste 700,000 din țara noastră, suferă din cauza unor lacune mari în sistemul legislativ, pe lângă cele din sistemul medical. Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, orice persoană cu handicap grav are dreptul, în baza unei evaluări sociopsihomedicale, la un asistent personal. Un procent de 97,6% optează pentru neinstituționalizare.

Persoana cu dizabilități are două opțiuni: va accepta o indemnizație de 1150 RON de la stat (persoana cu handicap gradul 1) bani care ar trebui să asigure posibilitatea angajării unui asistent personal, sau să opteze pentru atribuirea unui asistent personal, moment în care indemnizația nu îi va mai fi atribuită.

Andrei și suferința ascunsă printre zâmbetele familiei

Avem și un caz local pentru a analiza aceste lucruri în adâncime, dar din motive obiective am schimbat numele persoanelor implicate.

Andrei a lucrat toată viața lui, asigurând bunăstarea familiei. Pe copii, un băiat și o fată mai mare, i-a ținut în școală apoi facultate, a terminat cu plata ratelor unui cămin, a contribuit la Casa de Sănătate, nu are datorii față de stat. Într-un cuvânt și-a făcut datoria de tată, soț și cetățean. A ieșit la pensie. De liniștea promisă după o viață lucrată s-a bucurat scurt timp deoarece a suferit un atac cerebral care i-a afectat viața într-un mod greu recuperabil. Au urmat vizite medicale, tratamente diverse, plecări la stațiuni de recuperare. Andrei a optat pentru primirea indemnizației de la stat, deoarece soția lui are grijă de el. Aceasta  a renunțat la locul ei de muncă pentru a putea fi alături de soțul ei.

Am stat de vorbă cu fiul lor, Bogdan, și ceva nu îmi dădea pace. Fac o mică analogie: eu am adoptat o pisică de la AniMed. Am primit un carnet de sănătate, pliante, două manuale cu informații legate de creșterea unei pisici, cum să o introduci într-un mediu nou, bol pentru mâncare și apă, mâncare uscată și umedă, toate puse într-o cutie de plastic împreună cu instrucțiuni când trebuie să vin cu ea la veterinar pentru vaccin și altele.

Așa că l-am întrebat pe Bogdan: „Voi ați primit ceva? Un pliant informațional, ce înseamnă un atac cerebral, implicații, cum și ce să faci, măcar o listă cu drepturi și instituții la care să te adresezi?”

„Nu, nimic. Am căutat pe net astea…”

„Dar mama, dacă nu mai lucrează, primește ceva de la stat?”

„Nu, nu primește nimic. Și ca să fie asistent personal…cică nu sunt locuri la D.D.A.C”

Am simțit furia reprimată în glasul lui. Am căutat și eu pe net și am găsit legea din începutul articolului. Făcând alte săpături am găsit pe siteul Avocatnet.ro (recomand) un articol intitulat „Cum poți deveni asistent personal pentru o persoană cu handicap și ce acte îți trebuie”. Acolo am citit că pentru a deveni asistent personal, printre altele, se încheie un contract cu primăria.

Am pus mâna pe telefon și am sunat la primărie. De acolo mi s-a spus că trebuie să mă adresez la D.D.A.C. Am sunat, am prezentat cazul pe scurt și am primit răspunsul la care mă așteptam: „Dacă persoana cu handicap de gradul 1 a optat pentru indemnizație atunci nu mai are dreptul la un asistent personal, iar acum nu avem locuri disponibile pentru asistenți personali.”

În concluzie, mama sau soția în acest caz, și dacă ar fi dorit să se angajeze ca și asistent personal, nu putea din lipsă de locuri…

Acest lucru nu l-am putut înțelege. Cum adică nu sunt locuri? Ți se impune când să ai un atac cerebral? Când să devii handicapat?; pentru că acum nu există locuri în plus pentru asistenți personali? Se alocă un anumit număr pentru a deveni handicapat și pentru a beneficia de asistent personal de la începutul anului?

Mama nu muncește nici acum, nu adaugă ani de muncă pentru pensia ei pentru că-și îngrijește soțul.

În limitele normalității, în urma unei anchete sociale, ea nu ar fi eligibilă la un ajutor de la stat? Ambii și-au făcut datoria față de stat. Statul unde este în ecuația aceasta?

În loc de deznodământ ne amintim de Stalin

Andrei își va continua recuperarea anevoioasă, soția îi va fi alături iar Bogdan, devenit „capul” familiei, va intra în rândurile tot mai groase a oamenilor care își întorc privirea cu dezgust de la diamantele false promise de clasa politică. A învățat într-un mod dureros că atunci când nu îți plătești o factură, ești căutat la telefon, primești plicuri în poștă, ești luat în evidență, ți se cunoaște numele dar când devii bolnav… statul își ia mâinile de pe tine, ești doar un număr într-o statistică. Asta pentru că „moartea unui om este o tragedie, moartea a milioane este o statistică”.