vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    La vita in rosa – O zi cu Giro d’Italia la Budapesta | Foto

    de Iulia Notaros | 8 mai 2022, 12:40 PM | Internaţional | Recomandările editorilor | Sport

    1

    (foto: Iulia Notaros)

    M-am trezit la șase dimineața și mi-am zis că nu e ok, e sâmbătă. Ceasul meu intern e ca cel al lui Kramer din Seinfeld, funcționează perfect până în momentul în care o dă în bară din senin, când ți-e lumea mai dragă. Totuși de ce azi? În momentul acela mi-a și picat fisa. Pe strada mea, pe care de la patru dimineața se hurducă troleibuzul 76, era liniște mormântală. Ceva nu e în ordine, la ora asta ar trebui să ne scuturăm ritmic, cu tot cu clădirea seculară, la un interval de 20-30 de minute. Am deschis finuț geamul, am văzut doi agenți de securitate plictisiți păzind un perimetru golit de mașini parcate și trafic, și mi-a picat a doua fisă. Etapa de Giro!

    Peste vreo trei ore reveneam de la piață, eu și pensionarii din sectorul șase facem asta cu noaptea în cap, pentru-că nenea cu zarzavaturi bune vine devreme si dacă nu ajungi la timp, nu îți mai rămân decât proverbialele cepe degerate. În fața mea o doamnă la patru ace târâia pe denivelatul asfalt budapestan un cărucior de cumpărături chinezesc, marca Cucci, modelul numit în maghiară „tancul babelor”. Tancul era greu, ca orice tanc, doamna era revoltată. De ce nu poate trece strada, de ce? Un polițist tânăr îi explica politicos că e din cauza concursului. Ce concurs, dom’le?, doamna devenea din ce în ce mai agitată, i se răvășise coafura și avea un rictus nervos, ducea mâna spre tanc de parcă era gata să scoată un pătrunjel explozibil. Concurs de biciclete. Așa ceva ea nu a mai auzit. Polițistului îi părea rău, e doar astăzi, și e un concurs important, Turul Italiei. Aceasta a fost ultima picătură în pahar. Cum adică, turul Italiei, la Budapesta?!

    Marketing, frate, marketing,

    a zis tipul chel de la stânga mea când prin fața noastră trecea ca acceleratul al enșpelea ciclist de la capătul clasamentului. Uite câte tricouri, ghiozdane și căciulițe au vândut ăștia. Și avea dreptate. Pe bulevardul Andrássy se defila în roz, vineri Parlamentul a fost luminat în roz. Etapa de sâmbătă era un fel de best of al locațiilor budapestane, Piața Eroilor, Parlamentul, Cetatea. În prima etapă, cea încheiată vineri, cicliștii au fost acompaniați de husari, în etapa de duminică întreaga planetă se va putea delecta cu giuvaerul secret al Ungariei, lacul Balaton. Nota zece pentru brandul de țară. Minus atunci când trebuie să ocolești prin centru din cauza antrenamentului matinal a cicliștilor. O tânără pe tocuri a dat verdictul: e primarul, incompetentul ăsta ce mai organizează iarăși. Audiența era confuză, Giro e un lucru frumos și bun, deci trebuie să emane de la guvern. Logica de beton a unor localnici spune însă că atunci când sunt probleme, de vină e Gergely Karácsony, pe care eu în concluzie îl admir foarte mult. Trebuie să fii etern și ubicuu ca să poți să fii mereu sursa oricărui rău.

    Trecerea pietonilor peste bulevard se făcea pe un podeț de fier, în mod cert un obstacol puțin neplăcut pentru o persoană mai în vârstă cu bagajele de la piață, dar totul depinde de atitudine. O bătrânică înainta atent cu un coș, apoi i-a spus femeii care s-a oferit să o ajute că nu e deranjată, face puțin sport, și e frumos că finalmente oamenii se pot bucura împreună de ceva. Tipul chel de lângă mine avea probleme mai complexe, pe care le expunea balansând periculos o bere, care putea la o adică să salte cu un arc larg spre un nevinovat ciclist care tocmai se lansa în prima curbă a parcursului. Dacă pleacă acum, prinde debutul inratabilei partide dintre Honvéd și Mezőkövesd, dar nu-l prinde pe ciclistul numărul unu al Ungariei, Attila Valter, „Ati al nostru” pentru cei prezenți. În 2021, Valter a terminat pe un excelent loc 14 în Giro, purtând tricoul roz timp de trei etape.

    Etapa budapestană a fost una contra cronometru,

    cicliștii plecau de la Piața Eroilor la intervale de un minut. Se făcea astfel că pe traseu confuzia era generală. Adică era bine, îi vedeai pe băieți trecând pe lângă tine ca niște săgeți, uruitul metalic al unei biciclete de curse a fost cea mai mare revelație a zilei pentru mine. Mă uit la ciclism, Turul Franței mai ales, plus niște Giro sau Vuelta (Turul Spaniei) când apuc, din anii nouăzeci, dar niciodată nu m-am gândit la sunetul unui biciclete de curse. Și, în general, la senzația pe care ți-o dă un ciclist profesionist care trece pe lângă tine cu o viteză și o forță ușor supraomenească. Nici nu e de mirare că uneori s-au simțit tentați de mirajul substanțelor care te ajută să-ți depășești barierele, e ceva nefiresc, împotriva naturii și a instinctului de supraviețuire, în abordarea unei curbe cu un elan aproape ucigător. La virajul de la intrarea pe strada Izabella, o fetiță, pe bicicletă și ea, cu cască (roz) și-a întrebat tatăl de ce nu frânează nenea. Nenea are voie, a venit răspunsul, de parcă i-ar fi explicat fetei că Superman zboară dar ea ar face mai bine să rămână pe pământ.

    Revenind la confuzie, cum concurenții treceau unul câte unul, și noi eram în prima parte a traseului, era cam greu de știut cine conduce. Încercam să deducem capacitățile supermanilor din ritmul picioarelor, dar păreau toți metronomici. Niște fani columbieni aveau imprimat un program pe care-și încercuiseră compatrioții și făceau un tărăboi colosal de cum se ivea omul la orizont, în timp ce ceilalți spectatori se mirau cât de des trece un columbian. Sugestiile privind explicația performanțelor columbiene au inclus referințe hlizite la plantele cultivate în țară și unele mai serioase la importanța aerului de altitudine în ciclism. Pe bună dreptate, câștigătorul unui mare tur trebuie să fie excelent pe etapele de munte, care „rup” plutonul, și unde plămânii îți rămân fără oxigen și picioarele fără vlagă.  Cei interesați pot face un mic test pe panta abruptă care duce la finișul din Cetate, în dreptul străzii Ponty. E o urcare foarte pieptișă, dar scurtă, complicată și de prezența unei porțiuni de macadam. Undeva pe la mijlocul ei un om neantrenat (mă pun în categoria asta în pofida faptului că alerg lejer distanțe de semifond) începe să-și pună întrebări despre sensul vieții, care este în mod clar doar suferință. Să faci asta pe distanțe mult mai mari, și la altitudini de peste 2000 de metri, e nebunie curată, la fel ca virajele aproape fără frână.

    Cel mai mare tărăboi se făcea însă,

    evident, când trecea unul dintre cei trei concurenți maghiari, doar că de fiecare dată eu tocmai eram în tranzit spre o altă locație, despre Barnabás Peák, plecat printre primii, nu știu nimic, lui Attila Valter i-am văzut spinarea iar lui Erik Fetter, campionul național al Ungariei la contratimp, i-am văzut fundul dispărând după colț. Acesta perspectivă probabil ar fi încântat-o pe doamna care s-a declarat mulțumită de programul ales de partener, că uite ce picioare și fund au ăștia. Pe fața partenerului a trecut o umbră de îndoială, e posibil să fi făcut o greșeală.

    În ultima jumătate de oră s-au perindat numele cunoscute. Italianul Vincenzo Nibali, dublu câștigător al Giro, Biniam Girmay, eritreanul erou național, cu șanse bune de a aduce anul acesta prima victorie de etapă a unui african de culoare într-un tur major, ecuadorianul Richard Carapaz, campionul din 2019, britanicul Simon Yates, câștigător al Vueltei și expert la contratimp (și, spoiler, câștigătorul etapei) și Mathieu van der Poel, olandezul purtător al tricoului roz, care și-a menținut primul loc în clasamentul general.  Eu totuși nu aș fi ales roz pentru tricoul liderului, a zis serios un domn serios care purta un sacou serios, și părea că ajunsese la cursă din greșeală. Tricoul este însă roz pentru-că e culoarea ziarului Gazzetta dello Sport, unul dintre organizatorii istorici ai cursei. Iar Gazzetta a devenit roz (după ce fusese verde) pentru-că hârtia roz era mai ieftină. Sper că domnului serios i s-ar fi părut o explicație rezonabilă.

    După ce van der Poel a trecut podul Ferdinand

    cu tot alaiul (mașina obligatorie, plus motoreta cu camera și elicopterul care ne survola gălăgios) ne-am deschis toți telefoanele să vedem cum stă treaba la final, sus pe deal. Yates conducea, și în pofida unui timp puternic al liderului la general, a rămas pe primul loc, scutindu-l pe van der Poel de stresul deschiderii încă unei șampanii, care i-a pus dificultăți vineri, dopul nimerindu-l în figură. Dar destul cu distracția, știu că vă macină un dubiu important. Oare cum s-a terminat partida dintre Honvéd și Mezőkövesd. A fost 0-0.

    Foto: Iulia Notaros & Kuntay Bahtiyar

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Frumos articol,chiar surpriză intr-o țară care știe doar fotbal,și noi am fost acolo ,Sportcompetition Cța Arad,chiar am fost confundați cu elita,noi fiind doar in vizită,,,gibitzi,dar oricum pentru cei care nu înțeleg fenomenul un gel de Champion league ,dar la ciclism,,,

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.