vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    La un Valentine’s Day distanță, pandemia i-a rupt în două! N-au mai rezistat și și-au spus „Adio”…

    de Mihai Todoca | 10 februarie 2021, 8:33 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Pandemia de coronavirus a afectat o planetă întreagă, iar efectele carantinării la domiciliu a împins multe companii să se reprofileze pe munca online – telemunca cum mai este denumită. În consecință, viața personală a multora dintre noi a fost mult afectată, ajungându-se la gesturi și atitudini de ireconciliat între soți.

    Conform unor rapoarte a Direcției Județene de Statistică și așa cum ne și așteptam, anul 2020 nu  a fost unul bun pentru cuplurile căsătorite arădene. Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, în 2020 numărul divorțurilor a fost de 50, cu 15 mai mare față de 2019. Dealtfel, în aceeași perioadă a crescut și rata șomajului în județul Arad – dar asta este pe undeva normal având în vedere câte companii au fost nevoite să își restrângă activitatea. În luna noiembrie a anului 2019 șomajul a fost de de 1,5 procente (reprezentând un număr de 3211 arădeni), iar în 2020 crescând la 2,2  la sută (adică 4582 oameni nu au avut loc de muncă).

    Un lucru îngrijorător vine la secțiunea decese. Doar în județul Arad, în noiembrie 2020 au murit 909 persoane. În aceeași lună, dar anul precedent numărul deceselor a fost aproape la jumătate, adică 468. Dar la capitolul „Decese” trebuie să subliniem că există foarte multe persoane decedate și ca urmare a Covid-19.

    Să ne fie cu iertare titlul care dă senzația că ne-am referi punctual la un anumit cuplu celebru din Arad, însă am dorit să atragem atenția cu privire la datele statistice (o să mai publicăm și altele) și știm din experiență că dacă scriam „Numărul divorțurilor din Arad a crescut cu 30 la sută” nu ar fi citit aproape nimeni.

     

     

    Sursa foto: Sauca

     

     

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.